Proiect fotografic inedit în Kârgâstan
1. Cât ai stat în Kârgâzstan şi de ce ai ales tocmai ţara asta?
Călătoria a durat 8 zile pline petrecute acolo, plus drumul. Una dintre pasiunile mele este forografia, şi, specific, fotografia documentară – îmi place să redau poveşti despre locuri şi oameni şi caut experienţe de genul acesta peste tot unde umblu. Am o fascinaţie pentru culturi şi obiceiuri diferite şi, cum nu am fost niciodată în Asia Centrală, mi-am zis că e o bună oportunitate să văd o bucăţică din ea.
Am ales aceasta destinaţie pentru că un prieten, unul dintre iniţiatorii Ascendis Moldova, mi-a propus să petrecem câteva zile împreună acolo (el oricum mergea pentru o luna în această vară). Să ajungi în Kârgâzstan nu este greu (o poţi face cu avionul prin Istanbul sau Moscova). Ai nevoie de viză, pe care o obţii de la Secţia consulară a Republicii Kazahstan din Bucureşti.
2. Care-i perioada în care ai mers şi când recomanzi oamenilor să se duca acolo? Ai fost singur sau ai avut camarazi?
Perioada cea mai buna este 15 iunie-1 octombrie. Altfel, munții sunt acoperiţi cu zăpadă şi drumurile prin aceştia, în mare parte, impracticabile. Am fost cu prietena mea şi cu colegul meu moldovean. El a fost de mare ajutor acolo, ştiind rusa. Călătoriile prin munți le-am făcut apelând la un șofer ce avea o mașină de teren 4×4.
3. Cum ai călătorit până acolo?
Cu avionul. Ruta a fost Bucureşti-Istanbul-Bishkek-Istanbul-Bucureşti.
4. Care sunt principalele oraşe pe care le-ai vizitat şi cum ţi-ai ales traseul?
Propunerile de traseu/obiective de vizitat le-a facut colegul meu din Chişinău, care statea deja de trei săptămâni acolo şi a făcut cercetarea necesară pentru un program echilibrat. Ne-am propus să facem drumeţii pe munte, să dormim în iurtă, să vizităm capitala (Bishkek) şi un alt oraş diferit (Osh, aflat în sudul tarii), să ne relaxam la sfârşitul călătoriei pe malul celui mai mare lac montan din lume (Yssyk Kul). Le-am realizat pe toate, în afara de vizitarea Osh-ului, pentru că drumurile din Kârgâzstan sunt prin munţi, mai dificil de parcurs şi călătoria până acolo ar fi durat minim 10 ore. În Bishkek mai mult una-două zile nu prea ai ce face. Se mănâncă bine şi foarte bine în mai multe locuri şi merită vizitat târgul, care e, din spusele lor, cel mai mare din Asia Centrală (denumirea târgului este tot Osh) şi acolo găseşti de toate pentru toţi.
5. Ai simţit că te schimbă o experienţă ca asta? Învăţăm ceva din viaţa simplă de acolo?
Da, am avut câteva momente care m-au exaltat. Unul dintre ele e când, căutând tabara de iurte unde voiam să înnoptăm, lângă lacul Song Kol, aflat la 3.000 m plus, am oprit pe un câmp lângă două iurte să cerem informaţii despre acea tabără. Ne-a întâmpinat un băieţel de aprox. 10 ani care a venit călare pe un măgar şi imediat mama şi două surori ale lui. Mama nu a aşteptat nici să ne salutăm bine şi s-a dus în iurtă să scoată pâine şi kumâz (o băutură din lapte de iapă). Chiar dacă trăiau în nişte condiţii foarte grele, nu a ezitat nicio secundă să ne primească bine.
6. Ai nişte fotografii foarte frumoase de acolo. Ai văzut excursia ca pe un proiect foto?
Da, acesta a fost scopul principal. Am vrut să am parte de o aventură, de o experienţă inedită, pe care am vrut să o împărtăşesc cu alţii.
7.Care a fost cel mai provocator lucru în Kârgâzstan pentru tine?
Dacă nu ştii rusa şi nu ai pe cineva cu tine care să ştie, te descurci destul de greu. În munţi, mulţi dintre cei pe care i-am întâlnit nu ştiau decât kârgâză. Am avut noroc cu colegul meu şi cu şoferul, care ne putea traduce când era cazul. Am avut o experienţă foarte interesantă şi nu am simţit niciodată vreun risc / pericol etc. De obicei, într-o asemenea călătorie ţi-e greu să înţelegi anumite lucruri, istoria, cultura etc. dacă nu reuşeşti să comunici cu cei care trăiesc în aceste locuri. Curiozitatea mea se potriveşte foarte mult cu cea a colegului meu şi cu ajutorul lui am aflat foarte multe informaţii şi am fost în multe locuri.
8. Te-ai duce şi în alte state din Asia Centrală?
Da, în Uzbekistan cel puţin. Am înţeles că au o cultură străveche şi mult mai multe locuri istorice de vizitat. În Kârgâzstan, de fapt, ce ai de văzut/experimentat sunt: munţii (care ajung până la peste 7.000 de metri), lacuri aflate la mare altitudine, cum trăiau popoarele nomade pe vremuri (acum oamenii sunt stabiliţi în sate şi oraşe, după ce au primit influenţa rusă), mâncarea tradiţională (nu au o varietate mare de lucruri specifice, dar poţi găsi lucruri specifice zonei, cum ar fi o brânză dezhidratata sărată – kurut, sau un fel de chefir din lapte de iapa – kumâz). Nu sunt situri / oraşe vechi, având în vedere specificul nomad ce l-a avut poporul kârgâz până acum 100-150 ani.
Pentru mai multe imagini din Kârgâzstan, click aici.