Musicalul Chicago in versiune mioritica
Piesa lui Maurine Dallas Watkins a avut premiera la New York, acum aproape 80 de ani, si a placut publicului de la primele reprezentatii. Varianta originala a suferit ceva modificari, in bine, in 1973, cand a fost prezentata
intr-o „haina noua”, cea a vodevilului muzical. Spectacolul a fost incununat de succes pe toate scenele unde a fost reprezentat, de la celebrul Broadway, pana la teatrele din Londra, Viena, Sydney, Tokyo, Amsterdam, Madrid sau Lisabona. In 1997, Chicago a fost premiat cu sase trofee Tony, echivalentul Oscarului pentru teatru, iar in 2002, transpus pe ecran, a adunat o gramada de laude, Oscaruri si Globuri de Aur.
Nu e de mirare, deci, ca premiera din 25 septembrie se anunta a fi cea mai scumpa de pana acum. Actorii sunt toti unul si unul: Maia Morgenstern, Stefan Banica jr., Monica Davidescu, Ilinca Goia, Andrei Duban si Anca Turcasiu. Regia ii apartine actorului si regizorului Ricard Reguant Molinos, sub a carui bagheta au mai fost regizate spectacolele When Harry met Sally, Seven brides for seven brothers si Singing in the rain. Monica Davidescu ii calca pe urme actritei Renee Zellweger, interpretand rolul lui Roxie Hart, iar Banica intra in pielea personajului Billy Flynn, avocatul intruchipat in film de Richard Gere.