Lungmetrajul „Argo”, regizat de Ben Affleck, a primit premiul OSCAR pentru cel mai bun film
Cea care a prezentat cea mai importantă categorie a premiilor Oscar, "cel mai bun film", a fost chiar prima doamnă a Americii, Michelle Obama, cu ajutorul veteranului actor Jack Nicholson. De la Casa Albă, Michelle Obama a anunţat titlul lungmetrajului premiat cu Oscar anul acesta, "Argo", în regia lui Ben Affleck, potrivit Mediafax.
Anul acesta, la categoria "cel mai bun film" au mai fost nominalizate "Amour", de Michel Haneke, "Django Unchained", de Quentin Tarantino, "Zero Dark Thirty", de Kathryn Bigelow, "Lincoln", de Steven Spielberg, "Les Miserables", de Tom Hooper, "Life of Pi", de Ang Lee, "Silver Linings Playbook", de David O. Russell, şi "Beasts of the Southern Wild", de Benh Zeitlin.
Cu şapte nominalizări la OSCAR, thrillerul "Argo" prezintă rocambolesca misiune de salvare a unor diplomaţi americani în timpul Revoluţiei iraniene din 1979. Anterior, filmul a câştigat toate premiile importante din sezonul hollywoodian din acest an – Globul de Aur şi premiile decernate de Sindicatul actorilor americani (SAG), Sindicatul producătorilor americani (PGA), Sindicatul regizorilor americani (DGA) şi Sindicatul scenariştilor americani (WGA) -, dar şi prestigiosul trofeu britanic BAFTA şi premiul César.
CEL MAI BUN FILM: "Argo"
CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL PRINCIPAL: Daniel Day-Lewis ("Lincoln")
CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL PRINCIPAL: Jennifer Lawrence
CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL SECUNDAR: Christoph Waltz ("Django Unchained")
CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL SECUNDAR: Anne Hathaway ("Les Misérables")
CEL MAI BUN FILM STRĂIN: "Amour"
CEL MAI BUN CÂNTEC ORIGINAL: "Skyfall", din "Skyfall" – muzica şi versurile de Adele Adkins şi Paul Epworth
PREMIUL PENTRU REGIE: Ang Lee ("Life of Pi")