File de istorie: 13 ianuarie
Într-o dimineață, stai și te gândești oare ce s-a întâmplat în ziua de azi acum câteva zeci de ani? Dacă răspunsul nu îl ai imediat, începem noi să te ținem la curent cu câteva întâmplări din trecut.Aurelian-Antonio Tecuceanu (n. 13 ianuarie 1972, București – d. 5 ianuarie 2010, București) a fost un actor român. A fost cunoscut ca membru al emisiunii de divertisment Cronica Cârcotașilor. El a murit pe 5 ianuarie 2010 la spitalul Matei Balș din București, decesul lui fiind provocat de complicațiile cauzate, la plămâni, de gripa nouă. Moartea lui a determinat mulți români să se vaccineze.
Toni Tecuceanu obișnuia să joace personaje politice cunoscute precum Nicolae Ceaușescu, Adrian Năstase, Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali și Cristian Țânțăreanu. El a luat parte în misiuni de menținere a păcii sub comanda ONU (Căștile Albastre). În perioada studenției(2000-2004)s-a remarcat în roluri precum " Povestitorul " din spectacolul "Lordul John" spectacol prezentat la Teatrul de Comedie în sectiunea "Off" din cadrul festivalului Hyperion (2001).Spectacolul a fost mediatizat de posturile Tele 7 ABC, TVR 2 și difuzat integral de TVR International.În facultate a mai fost distribuit în roluri precum : "Nicholas Urfe"(Magicianul de John Fowles),"Dinu" ( T.Mușatescu – Titanic Vals),"Kocikariov" (Căsătoria – N.V Gogol),"Sir Toby" (A douăsprezecea noapte de William Shakespeare )"Polonius"( Hamlet de William Shakespeare ),"Rică Venturiano"(I.L Caragiale – O noapte furtunoasă ),"Cațavencu"(I.L Caragiale – O scrisoare Pierdută).
Earp, Wyatt Berry Stap (19 martie 1848 – 13 ianuarie 1929) a fost un celebru om al Vestului și justițiar itinerant. Wyatt Earp s-a născut la Monmouth, în statul Illinois, fiind al treilea dintre cei cinci băieți ai fermierului Nicholas Earp.
Erou a numeroase opere de ficțiune, unele apărute chiar în timpul vieții sale Wyatt Earp a devenit un erou semilegendar al frontierei, figura sa stând la baza unui mit pe care literatura și filmul l-a făcut celebru, acela al apărătorului cu orice preț al legii. Controversele ce plutesc în jurul biografiei sale, privind mai ales metodele folosite în exercițiul funcțiunii de polițist la frontieră, nu sunt singulare ele fiind prezente în biografia tuturor celor care au servit ca oameni ai legii în Vestul Sălbatic.
George Petcu (n. 13 ianuarie 1917 în Grindu, județul Ialomița – d. 19 mai 1939, Grindu) a fost un poet român interbelic. S-a născut pe data de 13 ianuarie 1917 în Grindu, Ialomița. După absolvirea școlii primare din satul natal, a urmat cursurile Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu pe care le-a absolvit în 1937. Între anii 1937-1939 a fost student al Facultății de Litere și Filologie din cadrul Universității din București. S-a stins prematur, pe data de 19 mai 1939, și a fost îngropat în cimitirul din Grindu.
George Petcu a debutat în revista Ancheta care apărea la Târgoviște, în acceași perioadă în care debutau poeții Virgil Carianopol, Stefan Baciu, Radu Gyr, Gelu Naum, Ion Sofia Manolescu. A colaborat la revistele Pământul (Călărași), Hotarul (Arad), Festival (Silistra), Decalogul (Brașov), Revista scriitoarelor și scriitorilor români (București). A debutat editorial în 1936 cu volumul de versuri Tălmăciri din mine, publicat la Editura Pământul din Călărași. În 1938, îi apare un al doilea volum intitulat Fata morgana la Editura librăriei Pavel Suru din București.