Festival de Muzica Veche
Festivalul de Muzica Veche se va desfasura anul acesta in perioada 17-23 octombrie la Bucuresti. In cadrul festivalului, aflat la cea de-a patra editie, se vor regasi concerte de muzica bizantina si gregoriana, pe langa genurile perioadei premergatoare Clasicismului Muzical. Artistii invitati sa concerteze sunt specializati in interpretarea intr-o maniera autentica a muzicii vechi si folosesc instrumente istorice sau replici moderne ale acestora (clavecin, lauta, harpa, vioara, instrumente de suflat etc.).
In prezentarea publica a concertelor se are in vedere atat
aspectul spectacular, cat si cel educativ al acestora. Concertele vor fi gazduite
de Ateneul Roman si Galeriile de Arta Dalles (intrarea prin libraria Dalles).
Pe afisul editiei de anul acesta apar nume sonore ale muzicii vechi precum:
Hopkinson Smith (SUA / Elvetia, lauta, chitara baroca), dansatorii Mary Collins
si Steven Player (Marea Britanie), Petra M”ullejans (Germania, vioara baroca),
Hannelore Devaere (Belgia, harpe istorice), Ketil Haugsand (Norvegia, clavecin)
si formatia „Floripari" (Polonia). De asemenea, festivalul va gazdui un master
class de muzica de camera si improvizatie sustinut de Hopkinson Smith.