Femeia în cinematografia iraniană, la Sala Eforie
Printre filmele incluse în festival se numără şi o dramă în regia lui Reza Mirkarimi, „Atât de simplu”. Filmul a obţinut premiul „Sfântul Gheorghe de Aur” pentru Cel mai bun film la Festivalul de la Moscova, a primit patru distincţii (printre care premiile pentru Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu şi Cea mai bună actriţă) la Festivalul de la Fajr şi a fost selecţionat la Festivalul de la Varna. Filmul prezintă viaţa unei femei pe nume Tahereh, mamă a doi copii (un băiat şi o fată). Soţul lui Tahereh este inginer în construcţii şi lipseşte mult de-acasă din cauza serviciului, iar Tahereh se simte singură. Pe de o parte, femeia suferă din cauza problemelor provocate de copii, iar pe de altă parte, ea suferă de dor pentru oamenii ţinutului natal, Tahereh provenind dintr-o familie de nomazi. Ea a devenit o femeie deprimată, care-şi găseşte bucuria doar în trecut. Tahereh vrea să-şi părăsească temporar familia, pentru a pleca împreună cu fratele ei în locurile unde s-au născut. Însă situaţia ia o cu totul altă turnură…
Regizorul Reza Mirkarimi, născut în 1967 la Zanjan, este un consacrat al cinematografiei iraniene. Mirkarimi este absolvent de artă grafică şi mai este membru al Departamentului de Teatru din cadrul Academiei de Arte.
Pentru ca un public cât mai numeros să se poată bucura de aceste producţii cinematografice, tariful unic al biletelor este de doar 5 lei (cu excepţia galei de deschidere, când intrarea este liberă).