Expozitie cu parfum de flori de primavara

Cariere: Ce inseamna sa pregatesti o expozitie de pictura in Romania anului 2011?

Bogdan Mihai Radu: O expozitie de pictura este inainte de toate un eveniment ale carui detalii logistice trebuie atent pregatite. Identificarea unui spatiu expozitional adecvat obiectivelor pe care ti le propui, panotarea expozitiei, stabilirea curatorului si a invitatilor speciali care vor deschide vernisajul, maniera in care transmiti publicului evenimentul sunt elemente inerente succesului intr-o expozitie. Bineinteles ca toate aceste stradanii ar fi inutile daca nu reusesti sa pui pe sevalet lucrari care sa seduca ochii privitorului.

Care sunt beneficiile pe care le are un tanar artist roman din organizarea propriei expozitii?

Daca ma raportez la prima mea expozitie din 2002 de la Casa Franceza din Sibiu de care imi amintesc cu drag, pot sa spun ca pe atunci nu ma gandeam la beneficii, era mai degraba entuziasmul ineditului si inceputului de drum. Daca prin beneficiu vizati si latura spirituala, socotesc ca principalul beneficiu este satisfactia pe care o simti cand vezi ca esti capabil sa impartasesti emotia si vibratia artistica si celor care te inconjoara. Daca ma refer la beneficii in sens propriu si raspunzand totodata si clasicei intrebari Se poate trai in Romania din arta?, marturisesc ca in cazul meu raspunsul este pozitiv.

Care este tema expozitiei tale? Care este povestea lucrarilor care vor fi expuse aici?

Mi-am propus sa surprind pe panza trairile mele, imbinand parfumul florilor de primavara – irisi, maci, anemone si frezii – cu atmosfera locurilor pe unde am peregrinat la un moment dat si cu realitatea imediata, una dintre lucrari fiind dedicata celor trei edificii pe care le zaresc zilnic din atelierul meu: Palatul Sutu, Hotelul Intercontinental si Teatrul National. O alta panza infatiseaza Ateneul, nu asa cum il stim toti, ci acompaniat de o piata de flori. Restul il veti descoperi pe viu, la vernisajul meu, Parfumul florilor, care va avea loc miercuri, 6 aprilie, la Cafeneaua Carada, situata in vecinatatea Bancii Nationale.

Cum percepi tu interesul publicului roman fata de pictura? Cum a evoluat acesta in ultimii ani? Exista un portret al publicului caruia i se adreseaza tablourile tale?

Cu toate ca, economic, traversam o perioada mai agitata, constat ca interesul iubitorilor de arta ramane o constanta in peisajul autohton. Din proprie experienta, pot sa va spun ca as incadra clientii de arta in doua categorii: in primul rand sunt cei care se hotarasc sa cumpere sub impulsul emotiei, fara a avea nevoie de prea multe detalii legate de activitatea mea artistica, iar apoi sunt cei care privesc arta pur si simplu ca pe o investitie si care, inainte de a achizitiona o lucrare, sunt interesati de cartea mea de vizita, de criticii de arta care au scris despre mine sau de persoanele publice care au acasa tablouri de-ale mele. Acest din urma aspect este luat in calcul de acei clienti care se arata mai degraba interesati de numele artistului, facand abstractie de arta in sine. In mare parte cei interesati de tablourile mele sunt persoane din business si fashion, colectionari de arta, medici, avocati si, in general, toti cei carora sunt iubitori de frumos. Nu demult am avut si un student care si-a dorit foarte mult o lucrare semnata de mine si, vazand ca si-o doreste atat de mult, i-am facut o reducere substantiala pentru a si-o putea permite.

Cum se potriveste viata unui artist sincer intr-o lume dura, asa cum te descrii pe site-ul tau?

Descrierea de pe site-ul meu se refera la momentele mai putin faste prin care am fost nevoit sa trec in a doua parte a anului trecut, cand problemele de sanatate m-au rapit din fata sevaletului, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si gratie celor care mi-au fost aproape, am regasit calea creatiei.

Cum lucrezi? Care este parcursul unui tablou de-al tau, de la idee pana la ultima tusa?

Pentru mine noaptea este timpul propice al creatiei, iar de inspiratie pot spune cu mana pe inima ca nu duc lipsa. Ma inspir din tot ce ma inconjoara, fie ca este vorba de privelistea de la fereastra mea, de oamenii cu care interactionez sau de intamplarile cotidiene. Din anii copilariei imi petrec ore intregi in fata sevaletului, simt permament dorinta irepresibila de a ma destinui panzei, iar culoarea o prefer formei.

Esti un tanar pictor cunoscut si apreciat. Cum se construieste imaginea unui artist la inceput de drum? Tu cum ai procedat?

Talent, multa munca, perseverenta si un pic de noroc pot fi, in opinia mea, ingredientele necesare construirii unei cariere in plan artistic. In 2002, inca de la prima mea expozitie, in timpul desfasurarii vernisajului mi-am spus in gand ca asta este calea pe care vreau sa o urmez in viata si trebuie sa reusesc. Am intampinat si multe probleme de-a lungul timpului, care au decurs in special din faptul ca nefiind absolvent de liceu de arta, am fost perceput ca amator. In 2003 eram deja la cea de-a treia expozitie personala si era firesc sa-mi doresc sa expun spre vanzare si in galeriile de arta din Sibiu. Mi-am luat inima in dinti si m-am dus cu o lucrare la una dintre galerii, insa mi-au raspuns ca le place lucrarea, dar nu o pot expune pentru ca nu sunt membru al Uniunii Artistilor Plastici. La scurt timp dupa acea intamplare urma sa expun la Apoldu de Sus si am invitat toti artistii sibieni, printre care si pe Mircea Ignat, presedintele UAP Sibiu. Domnul Ignat m-a incurajat si m-a sfatuit sa depun o cerere catre o galerie, sa aduc cateva lucrari pentru a incerca, chiar si fara liceul de arta, sa obtin acordul comisiei UAP pentru a deveni membru de Fond Plastic. Desi m-a bucurat acel telefon, nu am avut curajul sa depun acea cerere. A facut-o insa un prieten in locul meu – ce se afla acum in Germania – , mi-a cerut patru lucrari pe motiv ca vrea sa le arate unor potentiali cumparatori, a semnat cererea in locul meu si a lasat lucrarile la galerie. La o saptamana am primit telefon ca sunt acceptat ca membru de Fond Plastic.

Multi tineri se confrunta cu intrebarea: ce drum profesional sa imi aleg, unul ce imi va aduce satisfactii materiale, sau cel care ma pasioneaza? Multi decid sa mearga pe prima varianta. In cazul tau care au fost argumentele atunci cand ai ales-o pe cea de-a doua?

In cazul meu, pot spune ca, din pacate, nu mi-au fost indreptati pasii catre un liceu de arta. Am urmat sfatul parintilor de a ma inscrie la Liceul CFR. Traiectoria mea a continuat cu un colegiu de informatica si o scoala postliceala de tehnician silvic. Bineinteles ca in tot acest timp nu am facut decat sa pictez, pana intr-o zi cand am simtit nevoia sa impartasesc cuiva pasiunea mea. Locuiam in Talmaciu si am vorbit cu o vecina care lucra la un Centru de plasament si pe care am rugat-o sa intrebe daca ar exista disponibilitate din partea Centrului sa vin sa pictez cu copiii cu dizabilitati. Asa am aflat de Scoala Friedrich Müller, unde m-am inscris si m-am specializat in arterapie. Toate astea se intamplau in 2002. Profesoara de atelier si o colega de camera, care o cunostea pe directoarea Casei Franceze din Sibiu, m-au incurajat sa expun si asa am ajuns la prima expozitie si am dat startul nebuniei ce a urmat.