Eroi de sacrificiu 2 – film de acțiune sau parodie?
Lista, ca şi posterul de prezentare, m-au făcut să zâmbesc încă de acum o lună când le-am văzut. Înţeleg că Lundgren şi Schwarzenegger mai pot fi resuscitaţi, deşi zac de ani buni în cutiile prăfuite cu VHS-uri din boxă, dar cine s-ar mai fi gândit la Chuck Norris altfel decât la un personaj caraghios dintr-o serie nesfârşită de bancuri? La fel ca acum doi ani, când Stallone a adunat în jurul lui o trupă de şoc puţin diferită – din care mai făceau parte Mickey Rourke şi Eric Roberts -, băieţii sunt mercenari care fac ce au făcut în aproape toate filmele în care au apărut: salvează vieţi omorând alţi oameni.
Povestea e simplă. O armată obscură condusă de Van Damme are în plan să vândă câteva tone de plutoniu unora, nu ştim cine, care ar putea modifica echilibrul de forţe în lume. Bineînţeles că armata lui Van Damme exploatează o mină ascunsă undeva în Albania (cine naiba a auzit de Albania la Los Angeles?) şi îi tratează pe mineri (localnici fără posibilităţi să-şi întreţină familiile numeroase) ca pe nişte lopeţi pe care e mai ieftin să le îngropi decât să le scoţi la suprafaţă. Şi bineînţeles că gaşca lui Stallone&Statham vine să salveze situaţia, dar nu neapărat pentru că vrea să facă dreptate socială şi să salveze echilibrul de forţe, ci pentru că vrea să-l răzbune pe Bill The Kid (Liam Hemsworth), mezinul grupului, ucis mişeleşte de Van Damme. Din grup face parte şi o femeie, vă vine să credeţi sau nu, care este chinezoaică, o chemă Maggie (Yu Nan) şi este geniu în informatică, cafteşte ca Jet Li şi e mai rapidă decât Valentino Rossi pe motocicletă. Scenariul are o groază de replici răsuflate şi e jucat naiv de nenumărate ori, parcă numai de dragul nostalgicilor sau a celor foarte tineri care savurează filmele în care violenţa este de fapt excitement. Apropo de violenţă, n-am prea văzut multe filme în care corpurile împuşcate renunţă nu doar la sânge, dar şi la carne. „Rest in pieces!“, cum spune Stallone. Dar nu vă fie teamă, filmul e făcut astfel încât împuşcaţii să fie doar nişte corpuri de care ne putem descotorosi imediat, prin simplul fapt că asta e singura lor raţiune de a exista în poveste. Intenţionat n-am spus cum îi cheamă în film, pentru că mi s-a părut că se joacă pe ei şi chiar nu înţeleg de ce pe Chuck Norris nu îl cheamă Chuck Norris, pe Jet Li, Jet Li şi aşa mai departe. Sunt şi câteva surprize şi glumiţe bune, dar la final ţin totuşi să vă avertizez că la un moment dat apare şi Lupul Singuratic, în cel mai savuros moment al filmului, aşa că, vă rog, don't freak out!
Cronică preluată de pe moviestalker.ro