Două bijuterii muzicale la Sala Radio
Veţi putea asculta cele două „hit-uri” ale repertoriului simfonic, în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio şi sub bagheta dirijorului francez Sebastien Rouland, apreciat pe scene din multe oraşe europene, ca Paris, Marsilia, Strasbourg, Lyon, Berlin, Stuttgart, Tel Aviv sau Ciudad de México, fiind un „mesager” al repertoriului francez, de la Rameau şi Poulenc la Offenbach sau Massenet. „Imperialul” lui Beethoven va fi în interpretarea pianistei Dana Borşan, solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio, ce a susţinut concerte şi recitaluri în Cehia, Germania, Italia, Franţa, Spania etc.
Istoria „Imperialului” lui Beethoven, cel de-al cincilea şi ultimul său concert pentru pian, este una inedită. Marele compozitor şi-a aşternut notele pe portativ la Viena, în 1809, când oraşul era sub asediul armatelor lui Napoleon, fapt pentru care Beethoven, adăpostit în piviniţa fratelui său, a compus cu perne la ureche pentru a nu fi deranjat de zgomotul bombardamentelor. Denumirea de „Imperialul”, neatribuită lucrării de compozitorul însuşi, se pare că este datorată atât tonalităţii impunătoare a partiturii, cât şi legăturii sale cu perioada atacurilor napoleoniene.
Celebrul Bolero al lui Ravel, lucrare ingenioasă concepută în jurul unei singure teme muzicale reluate obsesiv prin „acumularea” treptată a instrumentelor muzicale incluse în partitură, a fost utilizat în pelicule cinematografice, spectacole de teatru sau balet şi a dat chiar denumirea unor filme. Iniţial, compoziţia a fost o comandă a dansatoarei şi actriţei de origine rusă Ida Rubinstein, astăzi piesa fiind cântată atât în săli de concerte cât şi în versiune coregrafiată, în săli de spectacol. Veţi asculta, de asemenea, încă o compoziţie a lui Ravel, de asemenea de inspiraţie iberică: Rapsodia spaniolă – Rapsodie espagnole.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate „Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.