„De primăvară” – o nouă expoziţie Gheorghe Ciobanu
Este cea de-a doua expoziţie a lui Gheorghe Ciobanu la Naţional, după cea organizată în preajma Crăciunului 2010, când a expus, sub titlul „De Sărbători", o bogată selecţie de lucrări care s-au bucurat de un deosebit succes.
Tablourile sale, cu o anecdotică bogată inspirată din lumea magică a satului, adevărată bucurie a ochiului – sunt expuse în foaierul Sălii Amfiteatru a Teatrului Naţional și pot fi vizionate (dar şi cumpărate de amatorii de artă naivă autentică!) până la sfârşitul lunii mai.
Gheorghe Ciobanu este un nume deja consacrat în galeria de azi a pictorilor naivi, cu un palmares bogat de expoziţii în ţară şi în străinătate. Crezul lui artistic conţine un minunat mesaj de optimism. „Ne trebuie atât de puţin ca să fim fericiti! Eu, când stau în genunchi şi pictez, mă rog la Dumnezeu să-mi dea şi mie puţină frumuseţe să pun în tablourile mele, din cea multă pe care el a pus-o în creaţia Sa. Iar când începe să se lege tabloul, să apară de sub pensulă, atunci simt o bucurie şi o plinătate care mă vindecă de toate relele şi mă face fericit…"