Cronică de film: Poziţia copilului

Cu mulţi ani în urmă, răposatul meu bunic a lovit cu maşina un copil care i-a sărit în faţă. A ieşit dintre maşinile parcate pe dreapta şi nu l-a putut evita. Copilul a aterizat pe capotă. Avea viteză mică (era în localitate), aşa că băiatul n-a avut nimic şi în câteva zile s-a întors la joacă. Însă bunică-miu n-a fost om câteva săptămâni. Remuşcările îl copleşiseră şi nu s-a liniştit nici după ce i-au făcut copilului o tomogafie care demonstra că nu avea nimic la cap.

N-am simţit remuşcare la personajele lui Netzer. Cornelia (Luminiţa Gheorghiu) nu-i o femeie din înalta societate, aşa cum s-a tot spus, ci o femeie care a parvenit după ’89. E deprinsă cu toate mizeriile României comuniste şi postcomuniste (pile, intervenţii, mită, fugă de răspundere). E snoabă. Îi cumpără lui Barbu (Bogdan Dumitrache) numai cărţi semnate de autori care au premiul Nobel: Orhan Pamuk şi Herta Muller. Ratează titlul cărţii scrisă de Elfriede Jelinek, pe care o citise camerista. Are o prietenă soprană căreia la plecare, în timpul concertului, îi face semnul: te sun eu. Poartă haină de blană. La fel şi cumnata ei, Olga. Dar astea sunt doar fleacuri, nu bile negre în dreptul Corneliei, interpretată impecabil de Luminiţa Gheorghiu. Problema este că din momentul în care află de accident, pe Cornelia o interesează un singur lucru: să-l salveze pe Barbu. Barbu e stresat, dar nu ştim de ce. Poate pentru că a omorât copilul sau poate că îi e teamă de închisoare. Netzer nu ne spune nimic despre asta, ca şi cum n-ar conta prea mult. Ba chiar preferă să-l facă enervant, pentru că obstrucţionează toate încercările Corneliei de a-l ajuta. Obstrucţionează, practic, direcţia în care ne duce filmul.

În jur sunt numai personaje ghidate strict de propriul interes. Poliţistul care face dosarul are o soră care ar putea fi ajutată cu un teren. Tatăl lui Barbu (Florin Zamfirescu), medic, face şi el ce poate să-şi scoată odrasla, deşi e doar vioara a doua. Iar Cornelia e de neoprit. Doar suma exorbitantă pe care i-o solicită Dinu (Vlad Ivanov) pentru o minciună în declaraţie, tipul cu ML pe care Barbu îl depăşea în momentul accidentului, o opreşte să dea mită. Nimic despre familia amărâtă a copilului, care se pregăteşte de înmormântare. Netzer pune accentul pe relaţia dintre Cornelia şi Barbu care se alterează pe parcurs, lucru care nu m-a interesat prea tare. Atât timp cât nu dau dovadă de un minim de omenie, de ce mi-ar păsa de relaţiile dintre ei? Pănă şi acasă la părinţii victimei Cornelia vorbeşte tot despre ea şi copilul ei, cu lacrimi în ochi. Deranjant aici nu e doar că mama îşi ia prea mult şi prea des puiul în braţe, ci că toţi sunt fiinţe fundamental egoiste şi nu e firesc să fie aşa.

Însă nu cred că regizorul a exagerat în vreun fel povestea din „Poziţia copilului“. Sunt convins că sunt oameni din ăştia peste tot. Şi a filmat-o foarte bine, a gestionat momente de tensiune şi l-a împănat cu fineţuri. Nu pot să uit replica lui Barbu: „mamă, deblochează-mă şi pe mine!“ care parcă însemnă multe. Şi nici momentul greu de urmărit imediat de după.

Cronică preluată de pe moviestalker.ro