Concert Regal la Sala Radio
Ca de fiecare dată, Concertul Regal va sta sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, apreciat la pupitrul unor importante ansambluri ca Orchestra Radio din Olanda sau Orchestra Filarmonicii din Varşovia. De asemenea, veţi avea şansa de a asculta celebra partitură a lui Ceaikovski, în jurul căreia este construit filmul “Concertul” (regia: Radu Mihăileanu): Concertul în re major pentru vioară şi orchestră.
Considerată una dintre cele mai dificile partituri pentru vioară, ce solicită artistului o mare virtuozitate tehnică, lucrarea va fi interpretată de Gabriel Croitoru, solistul Orchestrelor şi Corurilor Radio care a obţinut, din anul 2008, prin concurs, dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, ce a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”.
Despre concertul lui Ceaikovski, compus imediat după destrămarea unui mariaj scurt și nefericit, se spune că poartă în el tumultul sentimentelor compozitorului, puternica încărcătură emoțională a partiturii fiind evidentă, indiferent de sensul pe care fiecare ascultător îl conferă notelor pe care le ascultă.
În cea de-a doua parte a serii veți asculta Simfonia nr. 4 în la major – Italiana. La fel ca alte creații semnate de Mendelssohn, această simfonie a fost concepută ca urmare a unei ample călătorii în Europa, întreprinsă de acesta între 1829 și 1831.
Premiera absolută a avut loc la Londra, la London Philharmonic Society, în 1833, chiar sub bagheta dirijorală a lui Mendelssohn. Seara se va deschide desigur, ca orice eveniment de acest gen dedicat Familiei Regale, cu Imnul regal al României, compus de Eduard Hübsch.