Colecția Thriller vine la B’estFest Summer Camp
Cea de-a șasea ediție a festivalului de muzică B'estFest Summer Camp va avea parte de un oaspete surpriză. Cei aflați la festival vor putea primi cărți din colecția Thriller – editate de Litera. Acțiunea face parte dintr-o serie de evenimente sociale ce au ca scop încurajarea lecturii pentru tineri și nu numai.
Ideea principală a acestei activități cultural, care va avea loc la B'estFest, poate fi rezumată astfel: fiecare carte are un ritm propriu, care trebuie adaptat la personalitatea cititorului, iar dacă lectura este desfășurată pe acorduri muzicale, provocarea de a continua lectura cu un următor roman este extrem de incitantă. Acțiunea își mai propune cultivarea interesului pentru cărți în rândul românilor și promovarea lecturii în spațiile publice și are ca scop redeșteptarea interesului pentru carte și lectură.
Cea de-a şasea ediţie a festivalului B'estFest Summer Camp va avea loc în zilele de 6, 7 şi 8 iulie pe malul lacului Pasărea din comuna Tunari, în nordul Bucureştiului.