Ce au cosmonautii in comun cu Stalin?
In aparenta, nimic. Dar, daca ne gandim la Aleea Stalin si Aleea Cosmonautilor din Berlin, ceva-ceva se leaga. Cele doua strazi cu stiluri arhitecturale diferite sunt subiectul expozitiei deschise la Institutul Goethe, pana in 11 noiembrie. La 15 ani de la reunificarea Germaniei, un sociolog suedez si un fotograf italian lanseaza o expozitie fotografica despre viata de zi cu zi din fosta RDG.
Ylva Quisser si Lidia Tirri au petrecut doi ani cu aparatul foto si cu reportofonul in sufrageriile locatarilor de pe cele doua strazi, devenite emblematice pentru capitala germana a acelei perioade. Una dintre ele incarca Berlinul de Est cu stilul pompos al arhitecturii sovietice, cealalta il aglomereaza cu cladiri din prefabricate. Expozitia „Stalinallee & Allee der Kosmonauten” aduce in fata publicului bucurestean specificul acestor arhitecturi, atat prin imagini de ansamblu si de detaliu, cat si prin interviuri cu locatari, portrete si fotografii.