Athenee Palace Hilton redeschide Restaurantul Roberto’s
Inspirat de Restaurantul Roberto’s al hotelului Hilton din Amsterdam, Roberto’s din Bucuresti este principalul restaurant al hotelului, un loc de intalnire perfect pentru mese elegante dar si pentru evenimente exclusiviste. Roberto’s are o capacitate maxima de 130 de locuri, spatii intime in jurul semineului dar si un separeu pentru mese private de pana la 14 persoane. Oaspetii Restaurantului Roberto’s vor putea savura un meniu traditional italian, preparat din cele mai bune ingrediente pentru o experienta de neuitat.
“Ma simt onorat sa pot evidentia tot ce este mai bun in bucataria traditionala italieneasca, intr-un stil pur, simplu si autentic. Buon Appetito!", a spus Gabriele Savini, noul bucatar sef al Athenee Palace Hilton.
“Sunt incantata sa pot prezenta restaurantul Roberto’s comunitatii orasului. Bucataria cu preparate rafinate, decorul elegant si locatia din inima orasului, sunt cu siguranta cele mai importante argumente pentru ca Roberto’s sa devina o destinatie de intalnire pentru bucuresteni dar si pentru oaspetii hotelului” a declarat Linda Griffin, Managerul General al hotelului.
Redeschiderea Restaurantului Roberto’s incheie seria renovarilor, incepute anul trecut cu Receptia, Le Colonnade si cu noul Cafe Athenee.