Andre Rieu susține, în vara lui 2015, primul concert în România
Spectaculoasa scenă, cunoscută în toată lumea din concertele susținute în aer liber la Maastricht, precum și din numeroasele transmisiuni TV, va fi adusă și montată în premieră la București, potrivit unui comunicat de presă. Concertul va avea loc pe 13 iunie 2015 în Piața Constituției din Capitală.
„Oriunde mă aflu în lume, întreb publicul din ce țară este. Și de fiecare dată când menționez România, oamenii sar în sus de bucurie. Mi-am dorit de foarte multă vreme să cânt pentru voi, fanii mei de aici! Sunt atât de fericit că 2015 va fi anul în care ne vom putea bucura împreună de o seară extraordinară. Vom cânta pentru voi cu tot sufletul și abia așteptăm să vă vedem dansând, cântând și sărbătorind împreună cu noi o noapte romantică de neuitat. Pe curând, dragii mei, ne vedem la București”, este mesajul transmis de Andre Rieu fanilor săi din România.
Citește și Blues la Sala Radio cu Big Band-ul Radio și trei invitați speciali
Născut la Maastricht, în Olanda, Andre Rieu este unul dintre cei mai bine vânduți muzicieni din lume. A revitalizat muzica de vals la nivel internațional cu spectacolele sale pline extravaganță și de emoție.
Deținătorul celei mai mari orchestre private din lume, Andre Rieu a vândut până în prezent peste 40 de milioane de albume și DVD-uri în întreaga lume.
În fiecare an, Andre Rieu, Johann Strauss Orchestra, corul și numeroși soliști internaționali susțin 100 de concerte în întreaga lume, cu peste un million de spectatori.
În prezent, Andre Rieu trăiește într-un castel din Maastricht împreună cu soția sa, Marjorie, cu care este căsătorit de patruzeci de ani. Cuplul are doi fii, Marc și Pierre, și patru nepoți, dintre care trei au început deja să cânte la vioară.