19-21 august: concert Kumm, festivaluri în aer liber, teatru şi Promenada Operei
Kumm, The Amsterdams, Luna Amară sau Alternativ Quartet sunt câteva dintre capii afişului care vor cânta între 18 şi 21 august la festivalul Bucovina Rock Castle din cadrul Festivalului Naţional de Muzică Tânără „La Suceava, în Cetate“, desfăşurat în cinstea atestării documentare a Târgului Sucevei. Pe lângă cele patru trupe, ale 16 vor pune publicul pe dansat. Costul biletelor pentru participarea la concerte este de doi lei pentru elevi şi studenţi şi de şase lei pentru ceilalţi.
Festivalul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară
În Portul Cultural Cetate din judeţul Dolj se desfăşoară în perioada 18-27 august, a doua ediţie a Festivalului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară. În aceste zile, invitaţii vor avea parte de filme din fiecare ţară riverană Dunării şi vor fi serviţi cu preparate culinare tradiţionale din respectiva ţară: România, Germania, Austria, Croaţia, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Slovacia, Moldova şi Ucraina.
Ziua României va fi sărbătorită prin „The Next Romanian Wave“ şi va proiecta publicului scurtmetrajele şi documentarele unor tineri cineaşti români talentaţi, aflaţi la început de drum.
Tot în acest weekend, la Muscel în judeţul Damboviţa, se desfăşoară a doua ediţie a Muscel cLoverFest, singurul festival de coveruri din România. Vă aşteaptă concerte Partizan, Nişte Băieţi, Sarmalele Reci, Marcian Petrescu şi Trenul de Noapte, body painting, hamace sau MTB pentru biciclişti.
Festivalul Simultan, în octombrie
Ştim că se întâmplă abia în octombrie, însă e bine să vă pregătiţi din timp. Este vorba de Festivalul Simultan, care va avea loc între 6-8 octombrie la Timişoara şi care îşi propune să întreţină şi să stimuleze modalităţile creatoare ale celor mai moderne viziuni în perceperea şi captarea realităţilor culturale în arta contemporană. Evenimentul prezinta procesele actuale şi modul în care tehnologia şi societatea dau naştere unor noi forme de expresie artistică prin utilizarea noilor medii. Având la bază în fiecare an o altă temă, festivalul prezintă proiecţii de artă video, live performance-uri, instalaţii, conferinţe. Ediţia a VII-a se desfăşoara pe tema „Imaginary”.
Cea de-a 13-a ediţie a Târgului Naţional al Meşterilor Populari din perioada 17-21 august va fi prezent la Mamaia, unde vor avea acces la demonstraţii de prelucrare a lemnului, olărit, prelucrare a metalului sau a pielii.
Promenada Operei
Dacă v-aţi plictisit de atâtea festivaluri propuse, aflaţi ca în Bucureşti, sâmbătă seara, se joacă un spectacol de teatru după piesa lui Neil LaBute denumită „XXL (Fat Pig)“ de Neil LaBute, cu Andi Vasluianu, Raluca Vermesan, Irina Velcescu şi Vlad Zamfirescu, în regia lui Cristi Juncu. Tot în Bucureşti, pe 20 august, va avea loc cea de-a cincea ediţie a „Promenadei Operei 2011“ în faţa Operei Naţionale din Bucureşti. Intrarea va fi liberă.