„joBS” – filmul
Ca în orice film biografic, regizorul cunoaşte povestea şi alege s-o prezinte aşa cum crede mai bine. În cazul lui Stern, Steve Jobs este de la început un om care ştie/simte că are o misiune mare. Noi, ca spectatori, cunoaştem detalii, aşa că avem aşteptări revelatoare. Vrem să ştim ce latură a caracterului l-a făcut pe Jobs să fie atât de diferit. Ce l-a făcut să devină omul care a trasat viitorul tehnologiei şi cum am putea să-l imităm în lumea noastră. Poate că ceva ne-a scăpat şi de data asta vom afla. Şi nu în ultimul rând, vrem să vedem un film bun.
Începuturile companiei Apple sunt la fel de umile ca ale altor companii ajunse celebre. El şi tocilarul Steve Wozniak (Josh Gad) – pasionat de calculatoare – acceptă un proiect pe care-l fac foarte bine de prima dată. Apoi intră în alte proiecte, angajează oameni fără măcar să aibă bani să-i plătească, negociază la sânge, dau sute de telefoane pe zi şi promit termene limită şi produse nemaivăzute. Şi în mare parte reuşesc. În film, Jobs nu e un geniu al calculatoarelor, dar este ambiţios, motivat şi ştie să tragă oamenii spre viziunea lui.
Doar că regizorul Joshua Michael Stern nu insistă pe „secretele” celebrităţii lui Jobs, ci alege să-i arate aşa-numita parte „întunecată“. Celebritatea are preţul ei. Jobs nu e doar un hipiot rebel, e rapace, chiar necinstit, îşi uită prietenii şi îşi concediază angajaţii fără remuşcări. Îşi dă afară din casă iubita însărcinată pentru că „acum nu este momentul pentru un copil”. Obsesia lui pentru produse devine patologică. Jobs sacrifică relaţiile personale de dragul unor obiecte care ar putea îmbunătăţii viaţa a milioane de oameni necunoscuţi. Toţi cei care nu îi împărtăşesc viziunea nu au loc în anturajul lui, pentru că îl încurcă. Din nefericire, filmul are un mare minus, pentru că se împotmoleşte prea mult în lumea corporate – cu întâlniri, planuri şi strategii – dar nu vedem nimic din succesul Apple după revenirea lui Jobs, odată cu lansarea primului iPod şi a celorlalte produse. Sunt multe uneltiri, multe răsturnări de situaţie şi nimic despre boala lui Jobs, despre celelelate proiecte importante, cum ar fi Pixar, omis cu desăvârşire.