Anotimpuri la borcan, din bucătăriile rurale direct pe masa ta
„Acest proiect, prin impactul pe care îl va genera, vine să confirme, încă o dată, angajamentul Asociaţiei React de a contribui la dezvoltarea durabilă a comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea“, a declarat Anca Ştefan, Preşedinte Asociaţia React.
Citește și Burse pentru învățarea unei meserii
Prin înfiinţarea a șapte centre de producţie şi a patru centre de valorificare, proiectul „Anotimpuri la borcan” oferă o soluţie integrată la nevoia de dezvoltare sustenabilă a comunitățiilor locale.
Structurile de economie socială vor derula activităţi de producere şi de comercializare a conservelor din legume şi fructe. Concret, legumele şi fructele produse în gospodăriile ţărăneşti şi transformate după reţete tradiţionale în conserve sunt vândute în magazinele înfiinţate în mediul urban.
Citește și Înscrierile în competiția Fabricat în Ţara lui Andrei continuă până pe 2 iulie
Structurile de economie socială vor oferi 54 de noi locuri de muncă, dintre care 43 pentru persoane vulnerabile (femei dezavantajate socio-profesional, membri întreţinători ai familiilor cu mai mult de doi copii, inclusiv familii monoparentale). Acești oameni vor beneficia de formare profesională gratuită, urmând să fie calificaţi în meseria de lucrător în fabricarea conservelor din legume şi fructe sau în cea de lucrător comercial.
„Anotimpuri la borcan” este un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investeşte în Oameni. Proiectul aduce atât beneficii economice zonelor de implementare, cât şi noi oportunităţi de angajare pentru persoanele cu dificultăţi în integrarea sau reintegrarea pe piaţa muncii.