Andy Varga: Este mai rău cel care acceptă răul, decât cel care îl face
Am pornit această serie de la ideea că vocea Generației Z trebuie făcută mai des auzită.
Dacă până mai ieri, ei erau doar cei pentru care se luau decizii, azi vocea lor începe să se audă tot mai des. Și ne surprinde claritatea cu care își susțin cauza. Cum ar trebui managerii, antreprenorii, decidenții să își orienteze atitudinea, discursul și business-ul astfel încât să ajungă și la ei, să îi cuprindă în planurile lor?
Pentru a-i înțelege mai bine, le dăm microfonul lor. Prima invitată este Andy Varga, protagonista protestului #foaiagoală, inițiat de Consiliul Național al Elevilor.
Gestul meu de la simularea de Bacalaureat a fost ca un fel de demonstrație a faptului că, atunci când ai ceva de spus, trebuie să o spui, pentru că nu știi niciodată unde poate să ducă. Avem dreptul la libera exprimare. De ce să nu ne folosim de el? Putem schimba atâtea. Trebuie doar să vrem.
Cred că dintotdeauna am fost atrasă de teatru și de tot ceea ce reprezintă el. Însă, abia la începutul clasei a X-a am intrat într-o trupă de teatru și am devenit voluntar la Teatrul de Nord Satu Mare.
Este o pasiune pe care vreau să o duc la cel mai înalt nivel, dar nu aici. Vreau să îmi fac studiile în Marea Britanie, deoarece îmi place atât țara respectivă, cât și limba engleză.
Dragostea mea pentru teatru a început de când eram mică și mergeam la spectacolele pentru copii în care juca și unchiul meu. Din păcate, mi-am pierdut modelul în viață anul trecut, chiar cu două zile înainte de castingul pentru prima piesă de teatru în care am jucat. Cu toate acestea, am avut susținerea părinților, iar premiera a fost un succes. Probabil cel mai greu în a-mi urma visul este felul în care este văzută această meserie și faptul că, momentan, trebuie să o fac oarecum în detrimentul școlii. Sper totuși, ca peste câțiva ani de acum înainte, să joc pe scena teatrului „The Globe“ din Anglia.
Școala din ziua de azi are foarte multe lipsuri. Noi nu evoluăm deloc, ba dimpotrivă, ne întoarcem la trecut. Avem școli puține, fără condițiile minime pentru a putea învăța în incinta lor; avem profesori care parcă au uitat ce înseamnă de fapt a fi profesor și nu fac decât să meargă la serviciu; avem elevi care nu mai au niciun interes pentru școală, pentru ce are ea de oferit și a căror atenție nu este captată deloc ușor și avem părinți care dau vina pe școală și pe profesor pentru aproape orice și uită să își educe copiii.
Normalitatea a devenit deja o excepție și cei care vedem acest lucru închidem ochii și spunem că „lasă că e bine și așa“. La urma urmei, este mai rău cel care acceptă răul, decât cel care îl face. Dacă aș avea ocazia să fiu directorul școlii mele, probabil aș actualiza puțin ceea ce avem noi acum. Avem tot ce ne trebuie pentru a învăța într-un mediu propice, dar ne-am putea folosi de tehnologia care ne este pusă la dispoziție pentru a face orele mai interactive și școala în sine mai atractivă.
Dacă aș avea posibilitatea de a participa la un dialog doar cu doamna ministru, un dialog în care să nu fiu pusă din start în dezavantaj, cum a fost cu întâlnirea de aici din Satu Mare în care au fost, într-un fel, 200 de profesori vs. 10 elevi, aș ruga-o, în primul rând, să îmi răspundă concret la întrebări și aș întreba-o dacă are vreo direcție anume sau vreun scop anume unde să-și dorească să ajungă cu modificările acestea în educație sau dacă le face doar de dragul de a fi făcute pentru a spune că a făcut totuși ceva pe durata celor patru mandate.
Aș întreba-o care sunt, totuși, prioritățile. Este atât de importantă introducerea unei noi forme de învățământ, fără a avea de fapt schimbări concrete? Renumerotăm clasele și uităm că un elev are un număr minim de ore obligatorii pe care îl umplem cu opționale obligatorii, în cadrul cărora nu se întâmplă altceva decât să își continue predarea unii profesori pentru că „nu și-au terminat materia“ și „nu avem note“. Obligăm copiii să intre într-un sistem de învățământ care este doar teoretic gratuit. Câți cunosc ilegalitatea „fondului clasei“ sau a „fondului școlii“?
Acestea sunt lucrurile pe care mi-ar plăcea să le aibă în vedere oricine ajunge în funcția aia și vrea să se bată cu pumnii în piept cum că „vai ce modificări am făcut eu“. Ce mă nemulțumește cel mai mult la școală este faptul că nu este altceva decât o rutină. Un lucru obligatoriu prin care trecem toți, cei mai mulți fără să ne alegem cu ceva de fapt. Ne sunt evaluate capacitatea de a memora peste noapte niște informații care sunt la două clickuri distanță și pe care după test/teză/examen le dăm uitării și nu mai interesează pe nimeni să își dezvolte creativitatea, să facă ceva practic cu ceea ce învață și să rămână într-adevăr cu ceva.
Cel mai probabil, dacă nu aș merge la școală, aș avea mult mai mult timp pentru alte activități, cum ar fi teatrul, chitara, cititul și sportul, la care am renunțat tocmai din lipsă de timp liber. O zi normală pentru mine începe cu școală, continuă cu ore în particular sau repetiții, fie la teatru, fie la chitară și se termină cu făcut de teme și uneori cu diverse lucruri pentru CJE. Din păcate, am ajuns în punctul în care părinții sunt mult mai interesați de ce note au luat copiii lor, dacă au avut vreun test sau dacă au fost ascultați la vreo materie.
Lipsesc cu desăvârșire întrebările „CUM a fost azi la școală?“ și „CE ați învățat nou?“. Rezultatul este unul extrem de evident: notele se vânează și sunt „împușcate“; nu mai muncește nimeni pentru ele și, pentru a evita neînțelegeri și certuri nefondate cu părinții nemulțumiți despre cum și de ce „puiuțul“ lor a luat vreo notă mică, profesorii se conformează și ei acestui sistem care te determină să alergi după note și, vorba aia, le „umflă“ puțin cu câte un punct în plus sau o a doua/a treia șansă. Cam așa văd eu că funcționează învățământul de „azi“, cel care se presupune că îl formează pe omul de „mâine“.
Articol preluat din Revista CARIERE, nr 258 – iunie 2019. Pentru detalii legate de abonare, click AICI!
Vă invităm la conferința „Generația Z și cultura organizațională a viitorului”, un eveniment susținut de Revista CARIERE și Revista HR Manager, unde vom dezbate provocările care apar odată cu intrarea acestor tineri în câmpul muncii.