Andreea Paul: „Lumea viitorului va fi resetată de o nouă forță, în plină expansiune – forța civică”

”Să nu mai dea vina pe sărăcie, guvern, politicieni, ci să caute schimbarea din interior, în forța conștiinței personale, singura care poate schimba lumea.

Andreea Paul, președinta INACO, think tank-ul care militează pentru inovativitate și competitivitate, a vorbit despre Economie și Iubire. „Am estimat costurile economice anuale ale violenței domestice la peste 5 miliarde euro, a lipsei iubirii față de aproapele tău și față de cei din comunitatea noastră de care nu ne pasă, uneori, prea mult. Altfel, România nu ar fi pe al treilea loc de la coadă la discriminarea de gen în UE.”

Pornind de la inițiativa de a încuraja femeile să lupte împotriva nedreptăţilor cu care se întâlnesc în viaţa de zi cu zi, am invitat-o pe Andreea Paul să răspundă unor întrebări legate de forța civică, această nouă putere, din ce în ce mai invocată.

CITEŞTE ŞI: Analiză profundă a lui Florian Colceag: „De ce şcoala românească nu îşi mai găseşte rostul”

„Forța civică – a cincea putere în stat?”

De la dvs. am auzit prima dată, la conferințele Asociației INACO, că forța civică e a cincea putere în stat. Ne puteți argumenta?

Lumea viitorului va fi resetată de o nouă forță, în plină expansiune, de forța civică. Pănă acum am asistat la interacțiunea puterii legislative – a aleșilor noștri din Parlament, a forței executive – a Guvernului numit de către Parlament, a puterii judecătorești care împarte dreptatea și a puterii mass-mediei care modelează opinii publice. Forța civică aparține cetățenilor activi. Societatea civilă românească din ce în ce mai competitivă a schimbat în bine comunități locale prin inițiativele sale voluntare, filantropice, asociative, pentru că pur și simplu sunt din ce în ce mai mulți români cărora le pasă de cei din jurul lor, pentru că au avut curajul să nu mai aștepte miracolul venit de la ceilalți, ci și-au asumat ei înșiși schimbarea necesară.

Ar putea ajunge vreodată forța civică prima putere?

Da. Deși pare imposibil, la prima vedere. Pe măsură ce vom înțelege că adevărata putere aparține cetățenilor, vom acționa ca atare. Azi încă domnește multă neîncredere în forța proprie cetățenească și chiar necunoaștere a instrumentelor active civice. Pe măsura conștientizării acestei puteri cetățenești și a rolului asocierii între indivizii activi cu interese similare legate fie de educație, mediu, persoane vulnerabile sau bună guvernare și transparență, crește valul activismului civic. În România acest val este din ce în ce mai mare, cu aproape 20 de mii de organizații neguvernamentale și non-profit, asociații sau fundații. Cum altfel credeți că ar fi posibilă reforma necompetitivei industrii politice care nu mai acționează în interes public, ci în interes privat? Institutul pentru Strategie și Competitivitate al Universității Harvard a dat publicității luna aceasta un raport intitulat "Why Competition in the Politics Is Failing America" ("De ce competiția politică face America să decadă") și în care argumentează că politica a devenit o industrie privată oligopolistă care își apără exclusiv propriile interese, nu pe cele colective, și că aceeași politică a devenit principalul factor care blochează progresul societății americane. Recunoașteți cumva aceste realități?!

Forța civică a românilor poate reseta jocul decizional și mediatic prin implicarea la maxim a cetățenilor și prin participarea la dezbaterea publică folosind canalele de social-media.

Atunci când degradarea profesională din politica românească și politica însăși nu mai aduce niciun fel de beneficiu cetățenilor, arătându-și lipsa de funcționalitate și ineficiența în ultimele decenii, cetățenii au șansa să-și asume rolul de emițători de soluții, de arbitri și corectori ai erorilor, de generatori de consens, dar mai ales de acțiune colectivă pentru a rezolva problemele punctuale ale comunităților locale care scapă de cele mai multe ori centrului. Influența cetățenilor, nu doar la momentul votului așa cum ne-am obișnuit, ci pe tot parcursul inter-electoral, poate influența regulile jocului societal. Forța civică a românilor dă acum speranță, soluțiile practice și eficiente revigorării democrației românești sunt conectate la cele mai detaliate probleme locale, pornind de la respectarea reală a drepturilor tuturor cetățenilor.

CITEŞTE ŞI: În dialog cu Marcel Iureș. Un chip care domină scena și o voce imposibil de denaturat

De ce forța civică a femeilor? Știu să construiască pe termen lung, investesc în relațiile interumane, sunt mai responsabile, mai implicate social și mai puțin coruptibile?

Categoric da. Femeile găsesc forța de a se inspira din problemele proprii și de a veni cu soluții integrate realiste pentru comunitate, decupate din învățămintele propriilor experiențe, fie că e vorba de copii sau de sănătate, dar nu numai. Harta inovatorilor sociali realizată de Ashoka ne arată că 52% dintre inițiativele civice sunt generate sau conduse de către femei. Nici în politică, nici în economie nu regăsim această majoritate activă feminină, așa cum o avem în sfera civică.

Una dintre cele mai autorizate voci ale feminismului din România, Mihaela Miroiu, susține că ”Femeile sunt principalele furnizoare de grijă. Pentru copii, partener, familia extinsă, comunitate.” Grija și responsabilitatea sunt temelia simțului civic. Se poate vorbi despre faptul că acesta e apanajul femeilor?

CITEŞTE ŞI: Apa vie a educației

Simțul civic nu are un gen predefinit, dar este clar că aici doamnele au reușit să se manifeste cel mai activ. Cunosc inițiative civice extraordinare, inspirate, utile, conduse și de bărbați și de femei. Plafoanele de sticlă din politică sau din economie s-au dovedit mult mai greu de spart.

„Forța politică a femeilor”, „Forța economică a femeilor”, urmează „Forța civică a femeilor”. Unii spun că toată această trilogie, a cărei autoare sunteți, e un demers vădit feminist. Cum comentați?

Primele forme de acțiuni caritabile și întreprinderi sociale aparțin personalităților feminine din casa regală, cu inițiativă, curajoase, dar care au fost mereu asociate cu personalitatea masculină a soțului, fie că e vorba de reginele Elisabeta, Maria, sau chiar de Ana Lupescu. În general, ele erau foarte apropiate de marile afaceri ale camarilei regale a lui Carol sau Ferdinand. Apar însă românce „pioniere” în diferite domenii, chiar mondiale, care au reușit să spargă gheața groasă a inegalității de șanse, nu din feminism, ci din nevoia de a trăi decent. Avem repere autentice, precum Sarmiza Bilcescu, prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obținut licența în drept la Universitatea din Paris și prima femeie din lume cu un doctorat în drept. Elisa Leonida Zamfirescu este prima femeie inginer din lume. Virginia Andreescu Haret este prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general. Sofia Ionescu-Ogrezeanu este prima femeie din lume medic neurochirurg. Cecilia Cuțescu-Storck este prima femeie pictor muralist din România și prima femeie profesor universitar în învățământul superior de artă din Europa.
Genul acesta de spărgătoare de gheață socială caut să promovez. Investigația inegalităților de gen la români abia înmugurește, iar în dezbaterea publică abia își găsește locul. Activismul și civismul nu sunt calități unice feminine. Ele se dovedesc însă mai implicate civic decât ei pe harta inovatorilor sociali din România, cu o pondere de 52%. Raporturile se inversează net în favoarea bărbaților când vine vorba despre puterea politică și cea antreprenorială. Femeile recuperează semnificativ din aceste decalaje de gen în ultimele decenii.

Considerați că feminismul e un moft sau o necesitate pentru România?

E adevărat că istoric, femeile, trăind într-o societate provenită dintr-o tradiție marcat masculină, au fost printre primele care au inițiat mișcări de emancipare. Sufragetele au fost cele care au cerut egalitate în drepturi. Iar Rosa Sparks și nu un bărbat a fost cea care nu s-a ridicat de pe scaunul rezervat albilor. Și într-o analiză generală a unei societăți, indiferent de gen, este firesc ca unei sondări politice și economice să-i urmeze și una civică. De ce? Simt nevoia să repet, din nevoia de a trăi decent și de a ne dezvolta firesc. Româncele au reușit să facă saltul de la statutul juridic al ”femeii-bun” de acum o sută de ani (exact așa era tratată la noi în Codul Civil), la ”femeia-persoană”, care dobândește cu greu “dreptul” de a profesa între cele două războaie mondiale, la “femeia-angajat” și, din ce în ce mai des, la “femeia-angajatoare” și “femeia-politician” în ultimele trei decenii. De fiecare dată a mai căzut un zid al neputinței. Despre aceste salturi am discutat detaliat în volumele “Forța politică a femeilor” și “Forța economică a femeilor”, publicate în 2011, respectiv 2016 la Editura Polirom. România are însă o evoluție post-comunistă extrem de interesantă în ceea ce privește reperele feminine.

De la forța politică, la cea economică, acum la forța civică. Ce urmează? Poate Forța științifică… Poate Forța culturală a femeilor.