Adaptați pentru viitor. Fericirea, un plan rațional de viață
Știm că există nenumărate feluri de fericire în lume și fiecare dintre noi experimentează nenumărate feluri în care poate fi mai fericit de-a lungul întregii vieți. De pildă, dacă noi prin credințele și valorile pe care le împărtășim asociem fericirii culoarea roz, iar alții o asociază cu albastrul nu înseamnă că noi avem dreptate și ei (ceilalți) nu, ci că ambele culori reprezintă moduri de a experimenta fericirea. Fiecare dintre noi face parte dintr-o anumită cultură, împărtășește în mod distinct acea cultură. Dar fericirea nu ține doar de cultură, ci ține și de natura noastră biologică, de gene. Formula biochimică a fericirii este legată de serotonină, dopamină, oxitocină, endorfine și n-ar trebui să ne oprim aici. Dar asta înseamnă că este bine să știm câte ceva despre cum funcționăm, cum suntem programați de propriile noastre gene și de ceea ce avem nevoie pentru a funcționa cât mai bine, ceea ce ne permite să ne adaptăm la un nivel superior, să progresăm continuu.
Starea subiectivă de bine
Fericirea, fiind o noțiune destul de intuitivă, este definită cel mai adesea prin formula „stare subiectivă de bine”. Probabil că nu este deloc întâmplător cum s-a ajuns la această definiție acceptată de mai toată lumea academică. Astfel, „starea subiectivă de bine” descrie o finalitate, dar nu una „finală”, ci una mereu în construcție, o stare de finalitate a unui „bine” care se construiește pe sine continuu, într-un mod distinct, individual, subiectiv, autentic. Scopul suprem pare a fi însăși scopul existenței umane, evoluția continuă prin adaptări superioare, prin îmbunătățiri neîncetate.
Mai mult decât atât, „starea subiectivă de bine” ne sugerează și necesitatea unor virtuți și a unor capacități pentru a o cuceri, iar pentru o mai bună valorificare, condiția sine qua non este o cunoaștere de sine profundă, atât a naturii noastre biologice, cât și a valorilor, credințelor și năzuințelor cele mai intime, a ceea ce înseamnă pentru fiecare dintre noi idealul de viață bună. În același timp, ideea de „bine” este indisolubil legată de semenii noștri și de ceea ce reprezintă „binele lor” pentru că exprimă „bunătatea”, care alături de celelalte fundamente de valoare, „adevărul” și „frumusețea” alcătuiește trinomul pe care se bazează toată construcția noastră culturală, ce este bine și rău în viață, cum să trăim cu adevărat, bine, frumos. Cu alte cuvinte, nu te poți simți fericit dacă cei de lângă tine sunt nefericiți. Și nu în ultimul rând, „stare subiectivă de bine” este o expresie cât se poate de clară a bucuriei vieții, un îndemn imperativ de trăire a vieții.
Poate părea paradoxal la prima vedere, dar fericirea noastră de durată (și nu cea de moment) nu ține atât de mult de emoții și sentimente, cât ține de raționalitate, de un stil sănătos, funcțional de gândire despre cine suntem, despre ceilalți și lumea în care trăim, despre încredere și colaborare, despre cum putem construi ceva valoros și trainic împreună cu semenii noștri. Implicarea în activități complexe, provocatoare intelectual și scopurile mari de viață prin care atribuim sens și semnificație existenței noastre au un rol mult mai însemnat în fericirea de durată decât componenta afectivă a acesteia. De exemplu, implicarea în rolul de părinte, de creștere a unui copil sunt, adesea, activități nu foarte plăcute (mai degrabă văzute ca o corvoadă decât ca plăcere), dar cu toate acestea, pentru marea majoritate a oamenilor reprezintă sursele primordiale de fericire.
Astăzi știm destul de multe despre fericire și despre ceea ce ne poate face fericiți astfel încât să putem spune raționalitatea reprezintă firul Ariadnei în ceea ce privește cucerirea labirintului unei vieți trăite din plin. Fără îndoială că poate părea paradoxal, dar fericirea, privită într-un mod riguros și profund, este, nici mai mult, nici mai puțin, cel mai rațional plan de viață pe care suntem capabili să-l imaginăm ca ideal de viață bună și să-l valorificăm în experiența trăită a vieții. Deși planul se poate schimba la tot pasul în funcție de împrejurări, planificarea rămâne variabila constantă, fiind esențială în ecuația fericirii. Aidoma și acțiunea. Și nu de puține ori, mai ales în situațiile puternic încărcate cu emoții negative, disfuncționale, cum sunt mai toate situațiile de criză, deciziile rapide și trecerea la acțiune pot fi decisive, fiind imperative funcționale, congruente cu fericirea și cu un mod adecvat de a le gestiona și de a le combate consecințele nocive, disfuncționale. Starea noastră mentală este condiția de intrare, de accesare a fericirii. De pildă, în orice situație când avem de luat o decizie, trăim un anumit nivel de stres psihologic – stări anxioase, de neputință etc. – generate de incertitudine. Luând deciziile mai rapid, scurtăm timpul în care suntem sub presiune psihologică și reușim să producem un efect de liniștire, calmare asupra psihicului nostru. Iar prin implicarea în acțiune, reușim adesea să uităm de mulțimea de variabile care ne pot sta în cale și să fim mai fericiți. Iar aici, fericirea nu este doar o trăire consumată, ci mai ales o stare funcțională, de adaptare superioară, de progres. Este ceea ce putem numi fericirea în acțiune. Și acesta este și principalul motiv pentru care găsim adesea o doză nesperată de fericire în acțiunile pe care le întreprindem.
Planificarea fericirii de durată și pe termen lung este o funcție fundamentală a fiecăruia dintre noi pentru că exprimă ceea ce credem că ne face bine, oglindește ceea ce este bine pentru fiecare dintre noi, ne determină să facem bine în jurul nostru. Acesta este și temeiul pentru care dorința firească despre cum putem fi mai fericiți este o mare capcană dacă nu este subordonată interogației continue despre ce înseamnă viața bună? pentru fiecare dintre noi.
Prin urmare, fericirea, din perspectivă evoluționistă, nu este un scop în sine, ci o stare de necesitate, o condiție pentru progresul continuu prin adaptări superioare la noi și noi împrejurări. Așadar, fericirea spune povestea despre progresul nostru continuu, despre autoîmbunătățirile continue, despre reușitele exprimate prin adaptări superioare. Fericirea nu este un moft al lumii postmoderne, ci o condiție pentru evoluția fiecăruia dintre noi, pentru progresul continuu, pentru adaptări superioare succesive.
Fericirea în timp și spațiu
Timpul dă legitimitate fericirii noastre, la fel cum dă legitimitate vieții noastre materiale. Rezultă că fericirea noastră generală este plasată în timp și, din această perspectivă putem vorbi despre fericirea legată de viitor, de prezent și de trecut. Drept urmare, o primă perspectivă asupra fericirii noastre se referă la o bună gestionare a tuturor acestor dimensiuni temporare ale vieții.
În același timp, fericirea noastră este legată de spațiul ei de manifestare, de tendințele noastre biologice și de contextul fizic, dar și de cel social, economic, cultural, politic etc. în care trăim, muncim, iubim. Plecând de la aceste două coordonate ale fericirii, putem deduce și câteva dintre principalele ei principii.
În primul rând, putem spune că fericirea este relativă fiind o relație între idealul de viață bună și experiența trăită a vieții. Pe de o parte, fericirea depinde de viitor prin însăși structura și funcțiile creierului nostru, prin moștenirea noastră genetică în vederea dezvoltării capacităților de gestionare a incertitudinii viitoare din viața noastră. Gestionarea emoțiilor legate de viitor are impactul efectului Placebo în îmbunătățirea calității vieții noastre. Speranța, optimismul, încrederea, credința că voi fi fericit chiar au un efect asupra fericirii noastre, adesea foarte puternic, adică, ne fac bine, ne fac mai fericiți decât media fericirii predeterminată de intervalul tendințelor noastre genetice. Credința că voi avea o viață mai bună chiar ne ajută să avem o viață mai bună. Pe de altă parte, fericirea este legată de trecut, de emoțiile asociate experiențelor trecute. Este o mare diferență între emoțiile legate de trecut precum mulțumirea, satisfacția, seninătatea, mândria sau, ce cealaltă parte, nemulțumirea, frustrarea, rușinea, neliniștea. Raportarea noastră la trecut ne influențează atât fericirea prezentă, cât și cea viitoare. Din acest motiv, redirecționarea, reordonarea și remodelarea trecutului, integrarea lui în experiența fericirii noastre ne poate ajuta să ne îmbunătățim trăirea fericirii prezente. Nu în ultimul rând, fericirea este legată de prezent, de aici și acum, de trăirea micilor plăceri ale vieții de zi cu zi și, mai ales, de acțiunile pe care le alegem să ne implicăm și să ne valorificăm în mod conștient și rațional. Este fericirea rezultată din obiceiurile noastre, dar și din misiunea și scopurile existenței noastre. Descifrarea emoțiilor legate de bucurie și plăcere, dozarea rațională a activităților care ne stimulează și ne valorifică și, după caz, creșterea într-un mod sănătos a cantității și calității de plăcere din viața noastră ne pot ajuta să ne sporim nivelul fericirii prezente (referindu-ne aici la fericirea în acțiune, fericirea zilei și nu la clipa infinitezimală). Analiza și evaluarea cantității și calității plăcerilor din viața noastră este o componentă importantă a fericirii prezente, precum și dezvoltarea abilităților de sporire a plăcerilor. Dar esența fericirii prezente rămâne profund legată de acțiune, de alegerea și gradul nostru de implicare în activitățile voluntare, care ne stimulează și ne valorifică, ne atribuie sens și semnificație vieții, atât în plan personal, cât și profesional.
Ecuația și formula fericirii
Studiile referitoare la fericire ne dezvăluie că putem vorbi într-o manieră științifică despre un algoritm al fericirii, un model matematic care-i reflectă factorii ce o influențează și care este exprimat printr-o ecuație care nu are o singură soluție, ci miliarde de soluții individuale și subiective. Iar misiunea fiecăruia dintre noi este să-și descopere propriile sale soluții autentice care-i sporesc starea subiectivă de bine.
Fiind măsurată din ce în ce mai riguros în ultimii ani, concluziile acestor studii despre fericire pot fi surprinzătoare. Sonja Lyubomirsky, profesor de psihologie în cadrul „University of California” și autoarea celebrei lucrări „Cum să fii fericit” ne propune o ecuație a fericirii formată din trei variabile: T (intervalul tendințelor noastre genetice), C (condițiile de viață) și V (activitățile voluntare). Formula fericirii descoperită de rezultată în urma studiilor Sonja Lyubomirsky este T (50%) + C (10%) + V (40%).
Conform acestei formule, circa 90% din fericirea noastră individuală nu se bazează pe ceea ce se întâmplă în lume, ci pe felul în care vedem lumea, fel care este determinat de predispoziția noastră genetică și de activitățile noastre deliberate, voluntare, cele care ne provoacă intelectual și în care alegem să ne implicăm. Numai circa 10% din fericirea agregată ține de condițiile obiective, de împrejurări, intervalul fiind cuprins între 8% și 15%, în funcție de fiecare dintre noi. Acest lucru ne spune că, de pildă, dacă știm starea de sănătate a cuiva, meseria, poziția socială, starea civilă, venitul etc., putem prezice doar circa 10% din fericirea lui.
Predispoziția noastră genetică joacă un rol foarte important în ecuația fericirii, de circa 50%, dar 40% ține de activitățile și acțiunile pe care le alegem să le facem în mod deliberat.
În consecință, dacă acceptăm rezultatele acestor studii, putem spune că dacă ne propunem să fim semnificativ mai fericiți putem fi cu condiția de a deveni mai raționali și să depunem o cantitate consistentă de efort pentru o viață mai bună. Nu este deloc ușor, dar este posibil. Cu alte cuvinte, fericirea poate fi învățată, iar nefericirea poate fi controlată.
Din tot ceea ce știm până acum, se pare că 90% din fericirea noastră ține de modul în care creierul nostru procesează lumea exterioară. Și asta pentru că fericirea se află nu în exteriorul nostru, ci în interior, fiind indisolubil legată de maniera în care ne privim pe noi înșine, pe ceilalți și lumea în care trăim.
Acest articol este preluat din ediția nr. 270 a Revistei CARIERE
Pentru abonare, click aici
