Acum îți voi spune o poveste…
Nu-i așa că te-a cuprins o senzație de relaxare, iar sufletul ți s-a deschis a așteptare, doritor și curios? Și ți-ai adus aminte de povești spuse la o cană de cafea cu lapte, la o halbă de bere sau la un pahar de vin? Și acum te gândești la glasuri de bunici, la râsete de prieteni, la chipuri de părinți? Și știi ce ai simțit, cum ai sperat, ce ai înțeles, cum ai visat? Bune sau grele, vesele sau triste, poveștile sunt emoție, fremătare, sunt adevăr și viață. Oamenii își trăiesc, își spun, își scriu și își cântă poveștile.
Viața se țese pe fir de poveste.
Poveștile trezesc omenescul din mine, îl conectează la omenescul din tine și ne ajută să ne înțelegem unul pe celălalt mai bine. Aflăm ce ne aseamănă și ne bucurăm de apartenență, aflăm ce ne deosebește și ne bucurăm că prin diversitate le facem mai bine pe toate.
Poveștile ne deschid inima și mintea către oameni și viață.
Poveștile îți dau acces la înțelepciune, prin oameni cu care te asemeni și în care te recunoști. Așa te ancorezi în realitate și te eliberezi de iluzii și de temeri. Adevărul din poveștile de viață are sens, este palpabil, convingător și întăritor. E greu să te rătăcești de adevărul tău atunci când îl recunoști și în altcineva, e greu să te îndoiești de valorile tale atunci când vezi că sunt împărtășite. Asta te motivează, îți dă speranță, încredere și conștiință de sine. Te salvează, te inspiră, te energizează, te domolește.
Că ești povestitor, ascultător sau povestit, poveștile cer de la tine și te înzestrează cu curiozitate, creativitate, curaj și compasiune. Și îți arată cum să recunoști și să pui preț pe ce este adevărat, autentic și viu.
Povestea te ancorează în realitate sau te sprijină când realitatea e grea. Povestea te dezvăluie, te arată, te destăinuie.
Nu degeaba oamenii își spun povești de la începutul timpului. Omul se exprimă mereu pe sine, iar tot ce trăiește se vede într-o poveste – spusă prin ce iubește, prin ce plânge, prin ce privește, prin ce clădește, prin ce tace, prin cum se roagă, prin ce speră. Iar când nu are curaj să-și spună povestea sa, o spune pe-a altuia.
Nimic nu este mai puternic decât o poveste spusă, ascultată, privită și simțită. Poveștile schimbă cursul istoriei, transformă credințe și religii. Ne putem salva prin poveste și ne putem distruge prin poveste.
Dar spusă corect, povestea ne eliberează de granițe și limite, dărâmă bariere, întărește legături și construiește încredere între oameni. Povestea este o forță cum alta nu este.
Viața se înnoiește prin poveste.
CARE-I POVESTEA TA?
Povestea ta este aceea care te construiește, care te inspiră, care te afirmă, care te susține, care te încurajează. Care îți arată câte ai simțit, câte ai înțeles, cum te-ai transformat. Povestea ta este cea care îți deschide inima și îți dă încredere în tine. Care te face să te simți în largul tău. Care te lasă să iubești.
Acum, gândește-te: este adevărată povestea pe care ți-o spui despre tine?
Pot fi adevărate numai poveștile iubitoare, pentru că iubirea nu e oarbă, ci clarificatoare. Privește-te cu inima deschisă și vei vedea poate aceleași lucruri, dar le vei înțelege altfel. Îți va fi clar că fiecare treaptă de pe scara vieții tale te-a ridicat, te-a susținut, te-a echipat. Totul e bine așa cum devine, pentru că tot ce trăiești te conduce către tine.
Privește-te cu suflet bun. Rescrie-ți povestea.
POVEȘTI VESELE ȘI TRISTE
E bine să știi să te hrănești cu povești. Vesele sau triste, avem mereu nevoie de povești bune, care să ne conecteze la viață și la lume. Ele sunt cele care ne deschid inima. Dacă inima ta se închide la poveste, ori povestea nu e bună, ori sufletul ți-e obosit.
Soluția nu este să fugi de povești, ci:
- Să cauți surse de povești bune și adevărate. Le vei recunoaște cu inima, la fel cum știi să găsești o sursă bună de mâncare, de cărți, de pantofi. O sursă bună de povești e ca un prieten bun.
- Să-ți odihnești sufletul. Află ce-l doare, de ce a obosit, refă-i resursele de energie emoțională (petrece timp cu oameni dragi, amintește-ți ce te face să râzi) și reîmprospătează-i energia spirituală (prin bucurie, minunare, exuberanță, inspirație, meditație, încântare, entuziasm, recunoștință). Nu povestea e de vină, nici măcar dacă nu e o poveste bună.
Veselă sau tristă, o poveste bună te alătură celorlalți, creează empatie și legătură sufletească. Îți inspiră înțelegere, forță, încredere. Nu îți stârnește atât milă, cât compasiune și solidaritate. Te poți recunoaște și în bucuria, și în veselia altora, și în căderile, și în ridicările lor. În povestea altuia ajungi să te cunoști mai bine. Veselă sau tristă, povestea îți face bine.
Oboseala sufletului se înlătură nu prin separare de lume, ci printr-o mai clară conștiință de sine.
Acest material a fost preluat din numărul 249 al Revistei CARIERE, ediția din iulie-august 2018.
Pentru mai multe detalii legate de punctele de difuzare, dar şi de abonare, click AICI.