Workshop interactiv inspirat din operele lui Brâncuși la Dubai Expo 2020 în pavilionul României
Florin Cobuz și echipa Nod Design Lab sunt prezenți în luna martie la Dubai Expo 2020 cu un workshop interactiv, în care participanți din peste 192 de țări vor avea ocazia să experimenteze tehnici de meșteșug și să participe la crearea unei instalații din 30.000 de bețe de fag, însumând o lungime de aproximativ 5000 de metri în total, inspirată din Muza Adormită a lui Brâncuși.
Cum pentru fiecare creativ, fie că este artist, designer, arhitect sau programator, muza/inspirația reprezintă o parte esențială a procesului de creație, Florin Cobuz a ales ca Muza Adormită a lui Brâncuși să fie cea care va da forma instalației.
Această instalație combină arta și designul, lucrul cu lemnul, programare și proiectare digitală pentru a crea o adevărată operă de artă colaborativă, în care se urmărește implicarea a peste 15.000 de vizitatori ai expoziției pentru finalizarea și desăvârșirea lucrării.
Vizitatorii standului vor fi invitați să participe la acest atelier prin generarea unui cod format dintr-o literă alfabetică și o cifră de la 1 la 26, prin care se arată locul și lungimea bățului de tăiat, să taie manual sau electric unul sau mai multe bețe de fag cu ajutorul uneltelor cu acumulator Bosch Professional, apoi să le lipească într-un fagure de 2.5×1.6m.
Pe lângă acest workshop interactiv în care vizitatorii Pavilionului României vor co-crea Muza Adormită, va fi expusă o serie de design românesc, produse de Tika Lab (instalații modulară Tika), BeYou Chair și Nod Design Lab (chiuveta triangulată, lampa muntele, etc), fiecare dintre acestea fiind lucrate cu uneltele cu acumulator Bosch Professional.
Florin Cobuz este invitat la Dubai Expo 2020 ca reprezentat al României de către Ministerul Afacerilor Externe, ca parte a secțiunii Tradition Reloaded. În cadrul acestei secțiuni au mai participat artiști precum Simina Filat – designer, Daniel Rădulescu – sculptor în metal, membru Nod Makerspace, reprezentanții proiectului Mesteshuqar Butiq și creatoarele brandului românesc IE Clothing.
Puteți să-i urmăriți pe Florin și echipa Nod Design Lab la Expo Dubai 2020 aici.