Turiștii sunt invitați în Deltă să petreacă de câte două ori sărbătorile de iarnă!
Unii operatori turistici din Delta Dunării anunță că vor avea pensiunile deschise și în perioada sărbătorilor de iarnă, astfel încât vizitatorii vor putea petrece de două ori atât Crăciunul, cât și Revelionul, în zonă fiind comunitățile de ruși lipoveni și ucraineni care marchează cele două evenimente după ritul vechi.
Vizitatorii care vor alege Delta Dunării pentru sărbătorile de iarnă vor putea petrece de două ori Crăciunul și Revelionul, potrivit Agerpres. Cunoscut fiind faptul că în multe comunități izolate din Rezervație predomină rușii lipoveni și ucrainenii care marchează la o diferență de 13 zile cele două evenimente față de sărbătorile creștin ortodoxe.
Delta Dunării, Mamaia și Băile Felix s-au aflat anul acesta în topul destinațiilor turistice cele mai căutate, potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, lucru confirmat și de conducerea Asociației Patronatului Turismului din Delta Dunării (APTDD).
''Sezonul acesta a fost unul foarte bun pentru turismul din Delta Dunării, iar luna octombrie va fi, la fel, una foarte bună. La începutul lunii viitoare, sperăm să-i avem din nou pe oaspeți lângă noi la cea de-a IV-a ediție a Cupei de pescuit la știucă, ce se va desfășura la Crișan'', a afirmat președintele APTDD, Daniel Ilușcă.
Delta Dunării oferă atracții turistice și în sezonul rece, însă în ultimii ani, din cauza costurilor ridicate pentru întreținerea unităților de cazare în respectiva perioadă, operatorii au preferat să închidă pensiunile.