„Stăpânii Universului” vor să coopereze cu Republica Moldova
Reprezentanții prestigioasei bănci Rothschild – Arielle Malard de Rothschild şi Pierre Cailleteau și-au exprimat zilele trecute, în cadrul unei întrevederi cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, disponibilitatea de a dialoga cu toate instituţiile de specialitate din Republica Moldova.
Aceasta în vederea identificării potenţialelor direcţii de cooperare şi a soluţionării problemelor ce ţin de restabilirea sistemului financiar al Republicii Moldova, dar şi pentru elaborarea unei strategii financiare a guvernului pe termen lung, potrivit moldpres.md. Premierul a salutat prezenţa la Chişinău a unuia dintre cele mai puternice grupuri financiare din lume: „Ştim că Rothschild este o bancă cu tradiţii, cu birouri în principalele centre internaţionale şi care se specializează în consiliere financiară, investiţii, piețe de capital.
Suntem interesaţi de serviciile unor asemenea parteneri, pentru ca Republica Moldova să revină pe pieţele financiare internaţionale, să devină mai atractivă pentru investitori, să creăm noi locuri de muncă şi să asigurăm dezvoltarea economică a ţării”.
Despre cei care dețin imperiul Rothschild se spune că sunt “stăpânii Universului”, în prezent câteva dintre principalele active ale familiei, cele la vedere, fiind băncile de investiţii “NM Rothschild & Sons” din Londra, “Group Edmond de Rothschild” din Elveția sau grupul francez “Compagnie Financiere”.
Activitatea Rothschild înseamnă consiliere financiară, investiţii financiare şi sectorul M&A (fuziuni şi achiziții), afaceri care oferă control în toate domeniile.Chiar dacă membrii acestei familii nu apar niciodată în topurile miliardarilor, pe care le publică revistele, sunt cei mai puternici de pe planetă!