Soluţii de creştere economică şi finanţare – Rezultat al perfecţionării profesionale
Dumitru Miron, Decanul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE, Dana Patrichi, Managing Partner al companiei de consultanţă în executive search Alexander Hughes, Prof. univ. dr. Moisa Altar, unul dintre cei mai prestigiosi teoreticieni de finanţe, Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului BNR, Antoaneta Curteanu, preşedintele Unicredit Leasing, Prof. univ. dr. Mihaela Lutas, Prorectorul Universităţi Babeş– Bolyai din Cluj – Napoca, Conf. univ. dr. Dorel Paraschiv, Prorector, ASE, Prof. univ. dr. Livia Ilie, Prorectorul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, Daniela Oancea – Redactor -şef al revistei Cariere sunt doar o parte dintre participanţii la eveniment.
Evenimentul, poziţionat în deschiderea Forum Invest FINANCE 2012 (19-29 iunie/ Bucureşti), urmează dezbaterilor dintre jurnalişti şi oameni de afaceri, despre situaţia Europei de Sud – Est – NE SCUFUNDĂM SAU NU? -, organizate de Forum Invest pe data de 19 iunie (sediul ASE / sala Virgil Madgearu, ora 9.30).
Dezbaterile din deschiderea Forum Invest FINANCE 2012 au loc imediat dupa alegerile din Grecia din data de 17 iunie, care prefigurează destinul Europei şi evoluţia EURO în anul 2012.
Invitatul special al Forum Invest FINANCE 2012 este Jacques Attali, fondator şi primul Preşedinte al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, fost consilier al preşedinţilor Francois Mitterand şi Nicholas Sarkozy şi unul dintre mentorii actualului Preşedinte Francois Hollande – aşa cum este numit de analiţtii internaţionali.
Forum Invest este cel mai important organizator de evenimente internaţionale de business din România şi unul dintre cei mai prestigioşi din Europa.
În cei peste 15 ani de funcţionare, peste 6.000 de personalităţi politice, oameni de afaceri, lideri de opinie, analişti şi jurnalişti din toată lumea, au participat la evenimentele Forum Invest, organizate în peste 20 de locaţii din toată lumea.
Forum Invest este singura companie din România care, prin forumurile economice şi cluburile de afaceri exclusiviste pe care le organizează în ţară şi în străinătate, susţine şi promovează comunicarea naţională şi transfrontalieră între jucătorii politici şi instituţionali, comunitatea de afaceri şi presă.