Școala e gratis, părinții plătesc, dar rezultatele nu se văd. Unde e problema?

Orice părinte de copil care merge la școală în învățământul de stat știe că învățământul este gratuit. Așa scrie în Constituție. Și cu toate astea, aproape toți părinții acestor copii cotizează anual la tot ceea ce înseamnă cheltuieli școlare. Cu sume deloc neglijabile.

În primul rând, fondul clasei, cu tot ceea ce înseamnă consumabile la clasă – hârtie, tuș pentru imprimantă, hârtie igienică, șervețele, pahare de plastic, săpun, cretă, markere etc. La școlile auto-intitulate „de elită”, toate aceste costuri cresc exponențial cu așa-zisa reputație a acestor instituții – achizițonarea de videoproiector, uniforme pentru sezon de iarnă și de vară, mochetă, mobilier modern, decorațiuni interioare și altele. Mai nou, unele școli au început să ceară părinților achitarea costurilor pentru paznici și femeile de serviciu, care nu mai sunt asigurate de către primării. Urmează manualele – niciodată suficiente, niciodată aduse la timp, mai mereu altele, spre confuzia educatorilor și a părinților. Dar care întotdeauna trebuie cumpărate. Apoi, mai disimulate sau anunțate direct, „la impuse”, „atențiile” pentru doamna învățătoare, domnii și doamnele profesoare, directoare. Toate înmulțite cu minim patru ocazii pe an – Crăciun, 8 Martie, Paște, final de an școlar, eventual, aniversarea zilei de naștere a educatorilor implicați. După care, toate acestea trebuie susținute cu o paletă largă de meditații, pentru că multele costuri enunțate anterior nu salvează calitatea educației. Dar acesta e un alt capitol care necesită probabil un serial. Rog pe fiecare părinte să își facă un calcul și să îl înmulțească cu numărul copiilor aflați în sistem. Și vedeți la final dacă merită efortul vostru.

Plata acestor costuri este o ilegalitate
Ce aflăm – că învățământul nu e deloc gratuit, dimpotrivă, costurile fac gaură mare în bugetul familiei. Cu toate acestea, calitatea educației nu e deloc în creștere, ci scade. Ceea ce nu știm este că plata acestor costuri este o ilegalitate.

Multă vreme și eu m-am consolat cu ideea că școala de cartier la care merg copiii mei este una foarte decentă și din punctul de vedere al unor costuri minime la fondul clasei și cadourile profesorilor. De ceva vreme, am aflat că toate aceste cotizări nu au absolut nici o justificare legală. Dar că, în virtutea contextului social în care trăim, acela al unei resemnări civice care acceptă și justifică mita în educație, sănătate, justiție, administrație, aceste practici ilegale au fost ridicate la rang de „tradiție” națională, fără de care copiii noștri sunt sortiți ratării. Nu este prima dată când scriu despre aceste lucruri, iar ecourile sunt asemănătoare celor de la ședința cu părinții. Foarte puținii părinți care se vor opune, nu neapărat invocând lipsa banilor, cât lipsa temeiului legal, vor fi anulați de majoritatea care va contra-argumenta cu replici de genul: „toate acestea sunt pentru binele copiilor”, „nu putem pune în pericol siguranța copiilor”, „nu se face să nu dăm nimic, părem niște sărăntoci”, „face parte din tradiția noastră, așa am trecut și noi prin școală”, „nu o să putem schimba noi sistemul bolnav”, „hai să nu o supărăm pe doamna”, „ce o să zică ceilalți profesori despre clasa noastră?”, „nu pot să îmi expun la copilul la marginalizare socială și educațională”, „trebuie să fim în rând cu lumea”, iar lista poate continua, în același registru.

„Târgul” ilegal de educație – cât costă o meditație, cât costă fondul clasei la voi la școală, voi cât cotizați la cadoul doamnei?

Cam astea sunt discuțiile între părinți când vine vorba despre educație. Un fel de „mercurial” al serviciilor de educație paralele. Nu ce competențe deprind copiii la clasă, dacă sunt încurajați să fie creativi ori să aibă gândire critică. Medie mare să aibă, nu contează cu ce se susține din punct de vedere al cunoștințelor. Și uite-așa, aceste comportamente nu dispar, ci se perpetuează de decenii pentru că se transmit prin contagiune socială. Este evident că e un abuz pe care îl acceptăm tacit și, mai rău, îl ridicăm la rang de „obiceiul pământului”. Un alt abuz printre multe altele, cu care ne obișnuim să supraviețuim și în care îi atragem și pe copii. Ei devin spectatori la acest „târg” ilegal de educație, care numai educație nu se cheamă. E primul pas către atrofierea simțului civic și a atitudinii corecte față de muncă – ceea ce lipsește atât de mult societății de azi blazate și corupte.

Cred că cea mai mare minciună cu care ne amăgim noi ca părinți este că dacă nu cârpim noi sistemul cu donații ori atenții mai mult sau mai puțin mascate,totul se va prăbuși. Realitatea e că noi suntem primii care alimentează aceste derapaje. Asta ne-a făcut să tolerăm mult prea ușor lipsa serviciilor publice de calitate – de la sănătate, la educație. România nu este o țară săracă, este doar sărăcită de ignoranță și consimțirea la tot felul de abuzuri.

ȘCOALA EGALĂ. ȘCOALA LEGALĂ

La începutul semestrului al doilea, INACO Inițiativa pentru Competitivitate, lansează o nouă campanie publică de conștientizare. Scopul campaniei este de a forma și de a încuraja atitudini corecte față de școală, educație, sistem de învățământ, spirit civic, de a aduce în prim plan educatori care se opun practicilor nocive din sistem:

Școala egală și legală începe cu:

• Profesorii care nu cer fondul clasei, nu cer atenții, nu condiționează trecerea clasei cu meditații,
• Profesorii care nu primesc cadouri,
• Părinții care nu dau bani la fondul clasei și nici pentru cadouri,
• Administratorii buni de școli care folosesc bugetele publice în folosul elevilor și cooperează cu administrațiile publice locale pentru cheltuirea fondurilor complementare dedicate educației, care uneori rămân necheltuite.
• Alocări bugetare suficiente pentru desfășurarea educației în condiții decente și pentru acoperirea nevoilor de bază: tonere, hârtie, markere și alte consumabile necesare la clasă, utilități, săpun, hârtie igienică. Instituțiile publice susțin că bugete publice există, dar unele școli preferă în continuare să apeleze la părinți și nu la primăriile responsabile să acopere aceste nevoi.
• Călcâiul lui Ahile ține de metoda de promovare și distribuire computerizată automată la licee pe baza mediilor școlare, ceea ce face ca toată lumea să alerge după note, nu după competențe, și apare, nu de puține ori, șantajul cadoului în școală pentru „a nu strica media” copilului. Este un obicei generalizat, cu mult prea puține oaze de integritate.

Așadar, dragi părinți, dacă vreți o schimbare reală în educație, aduceți-vă aminte ceea ce este esențial: Cheltuielile școlii sunt plătite de stat. Cheltuielile clasei, de către școală.

Voi de ce să plătiți? Ca mai apoi tot voi să vă plângeți de calitatea tot mai scăzută educației?! Avem învățământ gratuit, pe care îl plătim de bunăvoie și care, în ciuda aceste cârpeli, tot nu funcționează. De aceea, poate că e momentul să nu mai dăm vina pe sistem și să începem cu schimbarea de la firul ierbii. De la fiecare părinte care să conștientizeze anomalia pe care o hrănim cu sume deloc neglijabile.

Stop fondului clasei! Stop fondurilor pentru cadouri! Este nedrept și ilegal.

Școala pe bune, așa cum nu se vede din pozele postate în prima zi de școală

Foto: Unsplash