Ora exacta din sportul romanesc

Tenis punct Sport

Cei care practica sportul asta ca mari performeri nu-s semizei. Federer si-ai lui sunt oameni normali care stiu ca expresia fortei fizice trebuie sa fie eleganta; ca prestatia atletului se cere dublata de inteligenta si puterea mentala a sahistului; ca atunci cand puncteaza gratie bandei fileului intervenient, trebuie, in numele acestuia, sa-si ceara scuze; ca in careul de serviciu nu poti simula nici o cadere si, chiar de-ai face-o, n-ajuta la nimic; in fine, ca acolo, in minunata curte interioara unde-si intalnesc adversarul, ei respira acelasi aer cu gazdele si oaspetii de la balcoanele casei boieresti.

Mie unuia imi place tare mult sa-i privesc. (Uneori, sa-i si ascult, pentru ca, de regula, stiu sa se exprime in mai multe limbi de circulatie internationala.) In plus, cred ca si copiii si adolescentii de la noi au sansa ca, urmarindu-i, sa asiste la confruntari sportive de inalta tinuta si sa guste spiritul de fair play care domina cvasiunanimitatea meciurilor de tenis.

Sambata dupa-amiaza priveam, incantat, semifinala de la Monte-Carlo, Djocovic-Verdasco. Am fost interupt, brusc, ca si-n finala de la Roland Garros si-n alte ocazii, de cucul orei exacte din sport…

…Sport punct Romania

In Romania nu exista, pare-se, decat un singur sport care merita urmarit si-n numele caruia poti intrerupe orice, curentul electric, o prescriptie, un coit, orice: Liga Cuiva. Terenul pe care se joaca Liga Cuiva pare a fi unul de fotbal dar e, in realitate, un ring de wrestling: niste tipi foarte solizi (era sa zic, ptiu drace!, imbuibati) sar unii peste altii sau mimeaza diverse atacuri ori eschive. Nu pot vedea foarte bine despre ce e vorba, pentru ca teleimaginea ma muta pe un alt teren, piata centrala a urbei unde un grup de inflacarati se vor pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor. Si-apoi, caleidoscopic, imaginea asta e inlocuita cu a unui alt gazon, o judecatorie unde se dezbat fazele controversate din minutul `91, faulturile, sechestrarile si simularile aferente. Pe urma, imaginea trece pe un alt teren, o discoteca in care un mut trage pe nas niste prafuri de slabit direct de pe tatuajul inveninat al consoartei. Dupa care, un cadru de sub masa unui restaurant unde se plimba linistita, gonflata si ghiftuita, o valiza Louis Vuitton. Dam apoi legatura pe o alta arena, naosul unei biserici, unde un proaspat descalecat din maybach simuleaza pios ingenuncherea in careu si se-apuca sa picteze pe sticla matanii, iar la iesirea din lacas, sudalme. Trecem apoi pe sub Podul Grant, pe Dealul Feleacului, pe malul Dunarii si tot asa… Si dupa toate aceste intercalari si verticalizari, imaginea caleidoscopica revine si se stabilizeaza odihnitor pe stadionul central, Fieraria lui Iocan, studioul tv unde are loc cel mai mediatizat si interesant meci al etapei: disputa finantatorilor cu presedintii si-a analistilor cu impresarii.

E meciul analizelor si-al sintezelor zilei, disecarea imaginilor din urbe, din discoteca si din biserica. E meciul parerilor competente si formatoare de opinii. E meciul in care ei se mobilizeaza exemplar ca sa faca o figura frumoasa care s-o arate lumii. E meciul meciurilor, pentru ca ei sunt aceia care practica Liga Cuiva ca mari performeri si ca semi-zei. Opiniile lor (musai competente), analizele lor pedante, inflacararea si piepturile lor umflate asta-i tot ce conteaza. Poa’ sa crape toata zgura Roland-Garrosului si sa se umfle intr-o halda fierbinte care sa-i sufoce si pe Nadal si Federer laolalta: cand ora s-a facut exacta, timpul incremeneste-n loc, iar noi tre’sa ne ridicam in picioare si, ochi si urechi la baghetele acestor semi-zei dirijori, tre’ sa cantam imnul national al sportului romanesc.

Florentin Tuca

Managing Partner Tuca Zbarcea si Asociatii

18 aprilie 2010

PS: Scriam randurile de mai sus duminica, in asteptarea finalei Nadal-Verdasco. Ce mi s-a propus in schimb a fost transmisiunea in direct a unor cafteli cu rating si specific national intre niste batausi locali. Titlul pus in joc, “Greul Bucurestiului”. Nu mai zic nimic…