OECD cere majorarea cheltuielilor publice. Pentru politici care stimulează creșterea economică
Guvernele trebuie să-și depășească obsesia față de nivelul datoriei, să majoreze cheltuielile pentru politicile care stimulează creșterea economică și să reducă povara fiscală acolo unde este posibil, a subliniat joi Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), informează Reuters.
Acest mesaj, inclus în raportul bianual "Economic Outlook", ar putea oferi un argument acelor guverne care vor să accelereze creșterea economică prin reduceri de taxe. Cu toate acestea, economistul șef al OECD, Catherine Mann, a insistat că nu este vorba de un apel nediscriminat pentru cheltuieli care să crească deficitul sau reduceri pe linie de taxe pentru companii.
Potrivit OECD, după mai mulți ani de creștere economică modestă în majoritatea economiilor dezvoltate, guvernele nu își pot permite să ignore șansa oferită de dobânzile extrem de scăzute pentru finanțarea unor investiții care să stimuleze creșterea economică. Într-un capitol din raportul bi-anual "Economic Outlook" publicat în avans, OECD susține că majorarea deficitelor pentru a finanța investițiile și a reduce povara fiscală ar putea duce la creșterea economiei, ceea ce în cele din urmă duce la reducerea datoriei ca procent din produsul intern brut, fără problemele economice care apar când se reduce datoria prin austeritate fiscală.
"Atunci când ne gândim la motivul pentru care multe țări au fost reticente în a adopta inițiative fiscale descoperim că este din cauza raportului dintre datorie și PIB precum și a îngrijirilor statelor că nu vor putea să se împrumute", a declarat economistul șef al OECD, Catherine Mann.
Potrivit calculelor OECD, creșterea deficitului bugetar cu o jumătate de punct procentual pentru a finanța investițiile ar putea majora, în medie, PIB-ul cu 0,4-0,6% în primul an pentru cele 35 de state membre ale Organizației. "Ceea ce spunem noi este că împrumutând la dobânzi foarte mici și investind în inițiative corecte poți îmbunătăți ritmul de creștere economică", a mai spus Catherine Mann.