Numărul angajaţilor din SIVECO Romania a crescut cu peste 50%
Compania a recrutat specialişti de top pentru departamentele eLearning, eAgriculture şi Aplicaţii Customizate
Într-un top al angajărilor, cele mai multe posturi au fost ocupate de specialişti în domeniile eLearning, eAgriculture şi Customized Application Development.
"Sperăm ca noii colegi să se adapteze cu uşurinţă în marea noastră echipă. Mulţi dintre ei au absolvit de curând facultatea şi doresc să îşi construiască o carieră frumoasă în domeniul IT. Le oferim posibilitatea să lucreze în proiecte mari care îi vor ajuta să se dezvolte profesional şi să devină experţi recunoscuţi internaţional. De la începutul acestui an, în companiile de software s-au făcut cele mai multe angajări. Este încă o dovadă că în această industrie, una dintre cele mai dinamice din economia românească, se face cu adevărat performanţă", a declarat Daniela Bichir, Vicepreşedinte Resurse Umane şi Calitate în cadrul SIVECO Romania.
SIVECO Romania este cunoscută în rândul angajatorilor pentru implicarea consecventă în acţiuni în sprijinul comunităţii. Compania îşi evaluează anual activitatea din punct de vedere economic, social şi de mediu prin raportul de responsabilitate socială.
Contribuţia companiei la dezvoltarea societăţii este dată de proiectele derulate în România, şi pentru organizaţii ale Uniunii Europene, în Tunisia, Azerbaijan, Turcia, Bulgaria, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Moldova, Belarus, Oman, Bahrein, Cipru, Macedonia, proiecte cu o puternică componentă socială, destinate profesorilor, elevilor, studenţilor, angajaţilor din diverse organizaţii publice şi private.
Romania Management.
Adresându-se cu precădere organizaţiilor private şi publice, SIVECO Romania oferă soluţii eficiente de eLearning, EAS (Enterprise Application Suite), Document Management, Business Inteligence, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms şi eBusiness, pentru piaţa naţională şi internaţională. SIVECO Romania s-a specializat în execuţia de proiecte informatice de mare complexitate şi amploare.
De-a lungul celor 19 ani de existenţă, compania şi-a construit o reputaţie solidă, fiind recompensată cu peste 125 de premii interne şi internaţionale.
SIVECO Romania SA este certificată ISO 9001:2008 de către compania franceză AFAQ-AFNOR, una din primele 5 companii de audit din lume. SIVECO Romania dezvoltă parteneriate solide cu cele mai mari companii de software şi hardware din lume:Intel, HP, IBM, Bull, Oracle, Microsoft etc.
SIVECO Romania este membru activ al mai multor asociaţii profesionale şi de afaceri din România (AmCham, CCIFER, ARIES, ANIAP, ATIC) şi internaţionale (European Association for Information Technology – EITA, Information Society Technologies Advisory Group – ISTAG) şi a aderat la importante iniţiative globale, precum UNPD Global Compact, WEF Transparency şi PACI (Partnership Against Corruption Intiative).