Moda așa cum probabil nu ai văzut-o: AGERPRES prezintă imagini din arhiva istorică
Imaginile expuse la eveniment ilustrează prezentări de modă și ședințe foto, care pun în valoare creațiile vestimentare din România secolului al XX-lea. Invitații vor putea admira aceste fotografii pe toată perioada desfășurării Romanian Fashion Philosophy, atât prin intermediul planșelor expuse pe șevalete, cât și pe ecrane. AGERPRES deține milioane de fotografii de arhivă, care datează din anul 1927.
Designeri ai momentului, de la nivel național și intenațional, reprezentanți ai bradurilor de renume din modă și tineri talentați, absolvenți ai facultăților de design, se vor reuni la evenimentul ce își propune să prezinte o nouă viziune asupra modei. De asemenea, acesta are ca scop încurajarea tinerilor creatori de modă, precum și deschiderea de noi direcții în această industrie globală.