Huburi în Bucureşti: Lucrezi la Impact Hub şi eşti conectat la 11.000 de membri din reţeaua internaţională
Piaţa Unirii şi Centrul Vechi al Bucureştiului sunt o zonă în continuă fierbere, cu mult zgomot, agitaţie, trafic intens. Ei bine, aici se află o oază de linişte, unde fierb doar ideile, iar traficul intens este cel de date. Impact Hub şi-a propus să creeze un spaţiu prietenos şi relaxant în acelaşi timp, dar care să nu fie doar un loc colorat şi cool, ci şi o comunitate vibrantă.
Încă de la intrare te întâmpină o gazdă, un membru al comunităţii, care nu are doar rolul de a-ţi ura bun venit, ci şi pe cel de a te ajuta să îți cunoşti noii vecini de birou – te conectează. Iar pentru că hubul are o comunitate destul de eterogenă, te ajută şi panoul de la intrare, unde rezidenţii sunt grupaţi pe domenii. Cine e colegul de la masa din stânga? Dacă eşti mai timid şi nu îndrăzneşti să întrebi, te uiţi pe panou. Ai vrea să ceri sfatul unui specialist în comunicare sau al unui IT-ist? Tot pe panou îl găseşti. La Impact Hub sunt oameni din IT, educaţie, servicii profesionale (profesii liberale), marketing şi comunicare, există ONG-uri din domenii diverse şi sunt și antreprenori în domeniul alimentației, al modei etc.
Impact Hub Bucureşti a intrat în cel de-al patrulea an în iunie. În momentul în care s-a deschis, se numea The Hub, iar rebrandingul şi numele de Impact Hub au venit doi ani mai târziu şi au fost parte dintr-un rebranding al întregii reţele internaţionale.
„În hub îţi găseşti locul şi sprijinul la început de drum. Inclusiv pe partea de infrastructură. Practic, abonamentele pe care le avem sunt pe două feluri. Pe număr pe ore, pe care să le poţi folosi oricând doreşti, în intervalul 9-9. Cel mai mic e cel de 25 de ore şi tu decizi dacă vii trei zile sau stai câte două ore la două zile. Avem şi cu 50 de ore, cu 100 de ore şi nelimitat. Există şi un abonament pe care noi îl numim Hub Connect şi care li se adresează celor care nu au nevoie de spaţiu fizic, dar vor să fie conectaţi la comunitate. Avem şi o platformă, Hub Net, care reuneşte membrii noştri de la Bucureşti, dar şi pe cei 11.000 de membri din reţeaua internaţională. Facem contracte pe o lună de zile şi ţinem la flexibilitate, pentru a le putea da posibilitatea rezidenţilor să-şi modifice abonamentul în fiecare lună. O parte dintre primii membri, din 2012, mai sunt în hub. Ideal şi misiunea este să iasă de aici şi să-şi găsească drumul. Sunt oamenii care erau freelanceri şi au încercat mai multe businessuri, se joacă cu mai multe idei”, a explicat pentru Revista Cariere Oana Păun, Managing Director la Impact Hub.
În fiecare lună, la Impact Hub vin, în medie, 170 de oameni, pentru co-working. Lucrul ăsta ţine şi de sezonalitate. În mod firesc, toamna şi primăvara vin mai mulţi oameni. Vara aceasta a venit cu o supriză, cu 30 de oameni, constant, în orice moment al zilei. Şi a apărut o altă categorie de oameni, internaţionali, care călătoresc prin România şi care au nevoi punctuale – să lucreze o lună sau două. Mai sunt şi românii care se întorc în ţară peste vară să îşi viziteze prietenii și familia şi vor să combine concediul cu munca.
Hubul nu este doar un spaţiu de co-working, ci şi unul în jurul căruia se creează o comunitate şi evenimente mai relaxate care vin în sprijinul comunităţii. La Impact Hub evenimentele pot fi de suport pentru business, mini-workshopuri, minicursuri, iar membrii sunt încurajaţi să le susţină.
„Ai un membru foarte bun pe vânzări sau pe social media? Vine şi ţine un astfel de curs de două-trei ore, odată la două-trei săptămâni. Avem şi evenimente din zona inspiraţională, inside stories, prin care oamenii află de ce provocări s-au lovit ceilalţi. Avem câte doi-trei invitaţi, antreprenori de succes, dar nu ne concentrăm pe partea de succes, ci pe greutăţile şi provocările pe care le-au avut. E important să avem conversaţii oneste. Depăşind sfera de magie, pentru ca oamenii să aibă ce învăţa”, ne-a mai spus Oana Păun.
Mai sunt şi alte evenimente, de interacţiune. Cel mai de succes este sexy salad, prânzul de marţi, când oamenii pot să se prezinte dacă sunt noi, să spună cu ce se ocupă şi să se contecteze. Şi să ştiţi că ăsta nu e singul lucrul cool care mi-a plăcut la Impact Hub. De când am fost în vizită la hub, visez să pot avea un pat pe care să mă pot întinde zece minute după-amiaza, atunci când simt că mi se închid ochii de somn. Şi-aş prefera să am, oriunde aş lucra, o cameră a secretelor, ca la Impact Hub, adică un loc unde să vorbesc la telefon fără să deranjez pe nimeni. Şi unde să meargă şi ceilalţi să vorbească la telefon fără să îi aud 🙂
Impact Hub recrutează deja pentru spaţiul din Cluj-Napoca, care se va deschide în această toamnă. Oana Păun crede însă că şi la Bucureşti mai există piaţă pentru astfel de spaţii. Dovada este că Impact Hub nu a simţit concurenţa atunci când s-au deschis TechHub şi Connect Hub. Oana ne-a explicat şi de ce crede ea că este important să fii conectat la o comunitate şi nu să îţi macini ideile acasă, pe canapea.
„Oricine a încercat lucratul de acasă o să vină pe urmă să-ţi spună cât de fericit este la hub. Una din nevoile oamenilor nu este doar de spaţiu de lucru. Există nevoia de interacţiune, de feedback, de a construi împreună, mai ales dacă vorbim despre antreprenori. Un freelancer poate să îşi facă treaba de oriunde, nevoia umană de interacţiune tot rămâne. Dar pentru antreprenori e foarte greu şi e foarte diferit. Nu poţi să rămâi într-o gaură de şarpe şi să spui că tu construieşti o idee fabuloasă: ai nevoie să fii conectat.
Sunt oameni cărora nu li se potriveşte, dar sunt puţini. Şi îţi dai seama că asta e mai mult natura umană, ne place mai mult să fim împreună. Dar au fost şi oameni care şi-au dat seama că nu li se potriveşte. Sau mai sunt oameni cărora le plăcea, dar nu se potrivea cu ce aveau ei de făcut. Am avut o fată, traducător, care spunea că e foarte greu să îşi facă treaba. Zicea că sunt atâţia oameni mişto în jur, încât îi vine să stea de vorbă cu toată lumea”, ne-a mai spus Oana Păun.
Andrei Stoica are 26 de ani. Este în hub pentru că îi cunoştea pe fondatori, dar şi pentru că e foarte aproape de centru şi nu mai vrea să aibă job. A făcut voluntariat în timpul facultăţii, după care a lucrat într-un ONG ca marketing manager şi între timp a făcut freelancing pe design grafic. Chiar dacă a făcut Relaţii Internaţionale, a lucrat mai mult în marketing.
„Mi s-a părut mişto ideea de antreprenor. Am citit nişte cărţi şi am văzut că poţi să lucrezi pe o insulă cu un cocktail în mână şi am luat aşa direcţia. Am avut birou, apoi am construit cu cineva o agenţie în care făceam foarte multă adaptare de materiale şi web-design. Am încercat să avem contracte cu companii mai mari, dar a fost greu şi am ieşit din aia. Pe urmă am făcut freelancing în afară şi acum contractez tot în afară şi lucrez în România. Acum lucrez eu şi două persoane full-time şi subcontractez”, a povestit Andrei pentru Revista Cariere.
Andrei lucrează la Impact Hub pentru că şi-a dat seama că vrea să aibă angajaţi, dar să nu fie responsabil pentru ei. La birou, el descuia şi încuia uşa, se ocupa de toate lucrurile administrative. A renunţat, pentru că voia mai mult timp pentru el.
„Nu vreau să îmi iau angajaţi, adică vreau să am, dar nu vreau să fiu eu responsabil. Îmi caut şi acum nişte oameni cu care să dezvolt proiecte, dar ca să fim parteneri. Am lucrat aici cu câţiva oameni pe proiectele lor. Acum vorbesc cu un tip pentru o aplicaţie, are un soft pentru nişte companii şi vrea să dezvolte şi o aplicaţie şi atunci eu aş veni cu designul şi căutăm un programator. El are businessul deja pentru care să dezvoltăm şi încercăm un parteneriat”, ne-a spus Andrei Stoica.
În plus, în hub a găsit oameni cu care poate purta discuţii sincere, fără tabu-uri, inclusiv despre preţurile contractelor pe care le încheie. Mai mult, tânărul antreprenor spune că, de când vine în hub, s-a schimbat la nivel de mentalitate şi a prins idei care l-au inspirat în ceea ce face.
Tot la Impact Hub i-am întâlnit şi pe Horea Pascu şi Alexandra David, care lucrează la Blue Island Productions, o firmă de licențiere pe muzică. Firma furnizează muzică de ilustraţie pentru producţiile audiovizuale şi le licenţiază pentru spoturi publictare, emisiuni TV, filme. Firma reprezintă de asemenea România în cataloage de muzică.
Horea şi Alexandra au venit la hub pentru că sunt între două birouri. Spaţiul în care vor lucra este în lucru şi, în stil românesc, renovările durează mai mult decât se aşteptau. Nu puteau lucra de acasă, pentru că au nevoie să fie împreună. Problema e că acum ar vrea ca muncitorii să lucreze cât mai mult, prentru că le place foarte mult la Impact Hub.
„Dă un altfel de energie. Dacă ştiam mai demult de hubul ăsta… Muncitorii pot să nu se grăbească. Înainte îi zoream să termine, dar acum pot să stea şi jumătate de an”, ne-a spus Horea. În plus, deşi noul sediu al firmei este în nordul Bucureştiului, le place mai mult la Impact Hub; pentru că este în centru, aproape de tot.