Francezii vor medici români. Le oferă salarii de până la 5.000 de euro
Oftalmologia, gastroenterologie, anestezie şi terapie intensivă, pneumologie, medicina muncii şi nefrologie sunt doar câteva dintre ariile pentru care se caută 40 de medici români. Salariile oferite de către angajatori încep de la 3.900 de euro pe lună, dar pot ajunge până la 5.000 de euro (pentru medicii care optează să facă gărzi). Pe lângă salariu, veţi beneficia de asigurări sociale şi medicale, prime de concediu şi traininguri la locul de muncă. Programul de lucru este de 40 de ore pe săptămână, iar contractele de muncă vor fi încheiate pe o perioadă de minimum trei luni, însă perioada diferă în funcţie de domeniul în care doriţi să aplicaţi.
Sancţiunile de la locul de muncă elimină şansele obţinerii unui job petru Franţa
Candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe pentru a putea obţine unul dintre joburile scoase la bătaie.”Este necesară experienţa de minimum trei ani în aria în care medicul vrea să activeze, trebuie să cunoască limba franceză, să fie eligibili de a se înscrie la Colegiul Medicilor din Franţa, să nu aibă abateri de la lege sau sancţiuni la locul de muncă. În plus, se caută doar persoane care au absolvit Medicina şi au rezidenţiatul terminat”, spune Ana-Maria Bîrlă Denghel, Senior Recruiter al companiei Business Activ Consult. Pe de altă parte, se cer şi acte din care să reiasă că puteţi aplica pentru postul dorit. „Diplomă de medic specialist, certificate de conformitate pentru medic şi pentru medic specialist, conchide Ana-Maria Bîrlă Denghel.
Cei care vor să-şi depună candidatura trebuie să trimită un cv la adresa de e-mail: [email protected].