Care sunt cei mai căutați angajatori potrivit LinkedIn
Pentru realizarea topului celor mai căutați angajatori, rețeaua de socializare LinkedIn a analizat datele privind carierele celor peste 433 de milioane de utilizatori. Pe teritoriul SUA, companiile din domeniul tehnologiei domină rezultatele analizei iar pe primul loc se situează compania Google, a cărei poziție de cea mai profitabilă companie la nivel mondial a contribuit astfel la clasarea în topul dorințelor celor mai mulți utilizatori LinkedIn. Motivul principal pentru care Google a fost aleasă este reprezentat de numeroasele bonificații pe care angajații gigantului IT le primesc, indică rețeaua de socializare în domeniul carierei. "Compania este obsedată de fericirea angajaților săi, studiind cu rigurozitate cum să construiască cele mai bune echipe", se mai arată în studiul realizat de LinkedIn.
Compania Salesforce, care oferă servicii de stocare în mediul cloud, le asigură angajaților săi camere de meditație la fiecare etaj al sediului său din San Francisco. Salesforce este pe poziția a doua în clasament, fiind urmată de Facebook, Apple și Amazon în topul cinci. Uber este pe locul șase, iar Microsoft care între timp a cumpărat rețeaua LinkedIn, este pe locul șapte. De precizat că analiza a fost realizată înainte de efectuarea tranzacției în urma căreia platforma de socializare a intrat în portofoliul Microsoft pentru suma de 26 de miliarde de dolari. Compania Tesla a miliardarului Elon Musk se află pe locul opt, Twitter pe nouă și Airbnb pe locul zece. Au mai fost realizate clasamente cu cei mai doriți angajatori și pentru Marea Britanie, Australia, Brazilia, Franța, India.