Burse Europene JTI pentru Jurnaliști
Astfel, vor avea posibilitatea să se alăture celor peste 200 de colegi de breaslă care au beneficiat de-a lungul ultimilor 15 ani de training și burse de pregătire profesională ce le-au completat cunoștințele, le-au consolidat experiențele și le-au lărgit orizonturile profesionale.
Programul „Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști” cuprinde trei etape de pregătire profesională: un training specializat, susținut în România de către specialiști în relații europene; o călătorie de studii de o săptămână, la Bruxelles, pe durata căreia ziariștii vor avea ocazia să se întâlnească și să discute cu oficiali ai Uniunii Europene; stagii de pregatire profesională, timp de trei săptămâni, în cadrul unor prestigioase organizaţii de presă europene.
La încheierea fiecărei faze sunt selectați jurnaliștii care vor participa la faza următoare. Și la ediția 2016-2017 sunt așteptați să aplice jurnaliști din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile economic, politic și social, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții, experiență profesională de minim 3 ani, vârstă de până în 35 de ani, abilități de comunicare în limba engleză (cunoașterea limbii franceze reprezintă un avantaj).
Acest program încurajează și facilitează pregătirea profesională și îi ajută pe participanți să aprofundeze înțelegerea tematicilor legate de Uniunea Europeană, cadrul de reglementare, funcționarea instituțiilor, relaționarea între Statele Membre, precum și maniera în care este abordată problematica europeană de către media occidentală.