Arme de distragere în masă

Încă de când ne începem ziua suntem bombardaţi cu informaţii. Primim solicitări pe telefonul mobil, pe e-mail sau pe conturile reţelelor sociale pe care le folosim cu regularitate. Primim informaţii de la radioul pe care îl ascultăm în maşină în drum spre birou, şi primim alte informaţii, instrucţiuni, întrebări şi solicitări de la colegi, şefi, prieteni sau rude faţă în faţă ori pe dispozitivele pe care le purtăm permanent cu noi. Avem la dispoziţie publicaţii online, bloguri şi un număr aproape nelimitat de site-uri, care sunt la numai câteva litere distanţă, şi un enter. Specialiştii care studiază problemele distragerii susţin că într-o săptămână putem primi câteva mii de sugestii, care vin în formă scrisă, verbală sau vizuală. Din păcate, din această sumă uriaşă de informaţii pe care le primim, doar câteva sunt cu adevărat valoroase pentru noi. Mai mult decât atât, este foarte posibil ca informaţiile valoroase să fie dificil de intuit din volumul mare care ne bombardează în fiecare zi. Totuşi, cele mai mari consumatoare de timp în orele de la birou sau acasă sunt, de departe, reţelele de socializare. Se crede că suntem distraşi de activitatea de pe Facebook, Twitter, YouTube şi Linkedin timp de peste două ore în fiecare zi. La acestea putem adăuga mailurile inutile, mesajele instant şi jocurile pe calculator, care au şi ele un rol decisiv în întreruperea atenţiei noastre. De câte ori nu ni s-a întâmplat să lucrăm concentraţi şi chiar într-un astfel de moment un fost coleg de liceu, cu care nu am vorbit ani de zile, să ne întrebe cu candoare „Ce mai faci?“ Însă distragerea nu se întâmplă numai din cauză că suntem contactaţi pe diferite canale, ci pentru că noi înşine ne-am creat o extensie a personalităţii noastre pe reţelele sociale.

De la Narcis la avatar

Încă de la mitul grecesc al lui Narcis, care şi-a adaptat existenţa la propria extensie – reprezentarea sa în reflexia lacului -, se crede că oamenii devin imediat fascinaţi de orice extindere a propriei persoane făcută dintr-un alt material decât cel din care sunt făcuţi ei înşişi. În cazul omului modern, principalele extensii sunt contul de Facebook şi Twitter. Mesajele pe care le postăm, link-urile pe care le promovăm, muzica pe care o împărţim cu prietenii de pe reţelele sociale nu reprezintă nimic altceva decât o parte din noi. Ne comunicăm gusturile, preferinţele şi ideile. Ceea ce distribuim pe aceste canale este o parte din noi şi din felul în care vedem şi înţelegem lumea. Într-o măsură mai mare sau mai mică, omul modern este dependent de reţelele sociale, la fel cum alţi oameni sunt dependenţi de droguri. Totuşi, de ce ne este atât de greu să renunţăm la ele sau să petrecem mai puţin timp?

Frica de singurătate

La întrebarea ce ne face să fim atât de dependenţi de reţelele sociale, psihoterapeutul Delia Codreanu a răspuns scurt: frica de singurătate. „Evolutiv suntem programaţi să aparţinem“, explică Delia. „Ştim structural, arhaic, că avem mai multe şanse de supravieţuire alături de alţii. În acest context, folosirea reţelelor sociale este infinit preferabilă altor efecte ale fricii de singurătate, cum ar fi acceptarea unui partener abuziv sau chiar automutilarea. Trebuie să observăm că, deşi pleacă de la un instinct atât de puternic, majoritatea nu folosesc aceste reţele cu o intensitate îngrijorătoare. Ca volum, poate uneori da, dar ca trăiri, nu.“ În opinia psihologului, putem risca să privim această formă de comunicare ca pe una inferioară celei care implică proximitate fizică. Profilul de Facebook poate arăta mai multor oameni intimităţi adânci, care până la crearea lui nu erau accesibile decât celor apropiaţi. Acum mulţi oameni postează fotografii din propria casă, de la petreceri sau din vacanţă. O parte din viaţa lor devine accesibilă câtorva mii de oameni, lucru greu de imaginat acum două decenii. „Până acum câţiva ani o fotografie de familie era un lucru foarte intim, arătat câtorva apropiaţi, gusturile tale muzicale erau ştiute doar de un cerc de prieteni. Acum, acestea sunt aproape informaţii publice“, spune psihoterapeutul. Ca o concluzie, putem spune că reţelele de socializare reprezintă doar o altă formă de împlinire a nevoilor de relaţionare (securitate, valorizare, acceptare, recunoaştere şi reciprocitate).

Dependenţa şi contextul

Nevoia noastră de a comunica este aproape fără limite. La o conferinţă la care am participat cu ceva vreme în urmă, unul dintre speakeri ne-a sugerat că dacă se întâmplă să ne aflăm într-o clădire care tocmai a luat foc, este foarte posibil să anunţăm incendiul pe Twitter chiar înainte să reuşim să evacuăm clădirea. Psihologul Mugur Ciumăgeanu spune că studiile arată că această dependenţă este mai degrabă contextuală. „Contextual, în sensul că mulţi dintre noi ar uita rapid de această dependenţă odată ce ar fi extraşi din contextul ei. Mediul online a devenit însă un mod de a petrece timpul foarte la îndemâna omului modern“, explică Ciumăgeanu. „Şi, astfel, sub presiunea modei şi a tendinţelor noastre interne de a ne ţine ocupată mintea în permanenţă (chiar dacă fără un scop precis), mulţi dintre noi ajung să «vadă ce se mai întâmplă» pe reţele de socializare, în căsuţa de mail sau pe YouTube. Parţial curiozitate, parţial tendinţe la repetiţie, parţial nevoia de excitaţie mintală cotidiană şi obişnuinţă.“ Psihoterapeutul consideră că există o minoritate între oameni care are tendinţe obsesionale, iar acea minoritate oricum şi-ar fi găsit modalităţi repetitive de a verifica şi repeta acţiuni. Pentru această minoritate, înainte de apariţia internetului, existau alte forme mărunte de activităţi repetitive, de la ascuţitul creioanelor la ordonarea biroului.

Cum putem renunţa

Verificarea telefonului mobil o dată la câteva minute a devenit aproape un reflex. Fie că suntem la o întâlnire importantă sau la cinema, rezistăm foarte greu fără să scoatem din buzunar telefonul mobil, indiferent dacă vrem să vedem cât este ceasul, dacă am primit un SMS sau să aruncăm o scurtă privire pe Twitter. La fel de des verificăm inbox-ul căsuţei de email sau dacă am primit vreun like la melodia pe care am postat-o pe Facebook acum un sfert de oră. Trăim în epoca în care suntem permanent disponibili. Robin Sharma spunea într-o conferinţă susţinută recent la Bucureşti că reţelele sociale ne activează aceiaşi centri nervoşi ca şi cocaina. Americanii numesc aceste gesturi drept „online compulsive disorder“. Ciumăgeanu crede că ne putem lecui de aceste dependenţe în cazul în care conştientizăm că există o miză pentru acest lucru. „Atâta timp cât orele petrecute pe calculator nu ameninţă funcţionarea globală a persoanei, nu se pune problema de leac. Este pur şi simplu un divertisment care mănâncă mult timp şi nu are o finalitate foarte precisă. O eventuală miză de lecuire apare în cel puţin două condiţii – fie că persoana simte un disconfort foarte mare dacă nu-şi duce ritualul de verificare până la capăt, fie atunci când aceste verificări obsesive devin contraproductive şi incomodează viaţa profesională şi personală a persoanei.“

Să recunoaştem că cei mai mulţi dintre noi dedicăm o mare parte din timpul nostru internetului sau tehnologiei. Nu pierdem timpul doar când suntem la birou, ci şi când suntem în vacanţă. Chiar şi când se află în excursii, departe de birou şi de grijile obişnuite, oamenii sunt mai preocupaţi să fotografieze decât să vadă. Comportamentul a început să se schimbe în epoca smartphoneurilor, pentru că acum nu doar că fotografiem, dar împărtăşim imediat experienţa cu sute sau chiar mii de „prieteni“ pe Facebook.

Articol preluat din Revista Cariere de iunie. Pentru detalii legate de abonare, click aici