A fost lansat un instrument online de evaluare a „rezistenţei la risc” a companiilor
Participanţii la sondaj au arătat că răspunderea pentru gestionarea riscului trebuie alocată în întreaga organizaţie, iar contabilii pot folosi instrumente care pot contribui la gestionarea riscului.
Studiul a relevat, de asemenea, şi o legătură statistică între utilizarea practicilor contabile care contribuie la managementul riscului şi apariţia mai redusă a comportamentelor în afara intervalului acceptat de risc.
„Studiul arată că în rândul contabililor există o înţelegere excelentă a riscurilor cu care se confruntă organizaţia lor şi a etapelor care trebuie parcurse pentru gestionarea respectivelor riscuri. Studiul arată o susţinere clară în rândul contabililor pentru «discutarea şi chestionarea deciziilor persoanelor din conducerea companiei», ca parte a unei culturi de afaceri de bună calitate. Contabilitatea se referă, de fapt, la oferirea unor informaţii care să servească în luarea unor decizii bune, iar deciziile bune înseamnă riscuri mai puţine. Rolul cotidian al contabilului ţine de managementul riscului, chiar dacă indivizii nu se gândesc astfel la ceea ce fac”, a declarat, într-un comunicat, Paul Moxey, directorul departamentului pentru managementul riscului şi guvernare corporativă al ACCA.
Valoarea contribuţiei contabililor poate fi pierdută printr-o utilizare necorespunzătoare a acesteia. Contabilii incluşi în studiu au raportat niveluri foarte crescute ale „comportamentelor neadecvate” în domeniul managementului riscului. Exemplele includ „manipularea” frecventă a prognozelor, oferind versiuni optimiste pentru a se evita criticile şi versiuni pesimiste pentru a reduce aşteptările. Numai 1% dintre respondenţi au raportat că nu au întâlnit în organizaţia lor niciunul din comportamentele neadecvate menţionate în studiu.
De asemenea, rezultatele studiului arată că persoanele care sunt poziţionate mai jos pe scara ierarhică sunt mai conştiente atât de riscuri, cât şi de “comportamentele neadecvate”, decât colegii lor de la nivelul consiliului.
Concluziile studiului au fost utilizate de către ACCA pentru dezvoltarea unui instrument online de evaluare a „rezistenţei la risc” a companiilor. Utilizând această resursă, companiile se pot compara cu experienţele şi practicile din companiile incluse în studiu şi pot identifica zonele în care se pot face îmbunătăţiri, se mai precizează în comunicat.