25 state UE au semnat pactul fiscal european
Marea Britanie a decis să nu adopte pactul, întrucât nu a obţinut o serie de concesii pentru sectorul financiar, în timp Cehia ce a anunţat că nu va semna pactul fiscal, deoarece nu consideră că acesta aduce îmbunătăţiri substanţiale faţă de reglementările existente. Cehia nu exclude însă posibilitatea de a se alătura la o dată ulterioră, a declarat premierul Petr Necas.
"Este un pas important pentru întărirea încrederii în uniunea economică şi monetară", a declarat preşedintele UE, Herman Van Rompuy, în timpul ceremoniei de semnare de la Bruxelles.
Pactul fiscal european va presupune un angajament din partea statelor participante la o guvernanţă fiscală solidă, introducerea unor prevederi de echilibrare a bugetului în Constituţie, consolidarea reglementărilor privind procedura de deficit excesiv prin automatizarea sancţiunilor şi transmiterea proiectelor de buget Comisiei Europene spre verificare.