Aceste emoții care ne însoțesc toată viața
Sentimentul de frică, deși se ivește în fiecare zi în viața noastră, are un rol de protejare și de atenționare în privința unor eventuale pericole, reale sau imaginare, după cum subliniază și experții.
Glenn Schiraldi și Melissa Hallmark-Kerr, autorii cărții The Anger Management (apărută în iunie 2002), susțin că există o strânsă legătură între frică și furie, aceasta din urmă fiind o emoție secundară, (https://www.amazon.com/default/e/B001H9VNCW?redirectedFromKindleDbs=true) iar răspunsurile fiziologice și comportamentale ale individului, asociate acestora, au funcția de a proteja sau de a afirma trebuințele și interesele persoanei/angajatului. Întrucât mediul organizațional prezintă reguli și norme care cenzurează în mod mai mult sau mai puțin direct exprimarea deschisă a nemulțumirii de către angajați, acest lucru are repercusiuni asupra stării lor de sănătate, cât și asupra eficienței activității lor la locul de muncă.
Tot potrivit specialiştilor, fiecare persoană se confruntă cu 5 emoţii de bază: frica, tristeţea, fericirea,
dezgustul şi furia. Aceste emoţii ne însoţesc toată viaţa. Persoanele care se enervează des au un risc crescut de hipertensiune, palpitaţii şi migrene. Pe de altă parte, nici persoanele care îşi reprimă furia nu stau mai bine. Practic, furia ne poate îmbolnăvi sau ne poate ajuta să evoluăm!