10 ponturi care îţi asigură succesul atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală, în 2013
1. Implică-te. Indiferent de ceea ce faci şi unde te duci, nu poţi să dai greş dacă te implici cu adevărat. În viaţa profesională, cu cât te implici mai mult cu atât câştigi mai bine. În viaţa personală, mai multă implicare se traduce prin relaţii mai strânse şi evoluţie personală accelerată. Cel mai bun mod de a „adăuga valoare” este să găseşti intersecţia dintre ceea ce oamenii sunt dispuşi să plătească şi serviciul sau produsul pe care-l poţi oferi, care este aliniat cu valorile, punctele forte sau obiectivele tale.
2. Urmează-ţi pasiunea! Citind numeroase biografii ale unor oameni celebri şi din observaţiile personale, am realizat că cei care au succes atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal şi-au urmat pasiunea. Motivul pentru care aceşti oameni sunt puţini este pentru că majoritatea nu ştiu nici măcar ce pasiuni au. Iar din cei care şi-au dat seama ce le-ar plăcea să facă, cei mai mulţi nu pun în practică aceste lucruri cu consecvenţă. Ăsta e unul dintre principalele motive pentru care oamenii nu-şi ating ţelurile.
3. Fii diferit! Dacă faci aceleaşi lucruri ca toţi ceilalţi, este greu să ai succes. Este important să găseşti o nişă şi să mergi pe ea. Acesta este modul în care vei fi observat şi vei obţine ceea ce vrei. Fie că este vorba de bani, relaţii sau un sentiment de implinire personală, cei care se comportă în acest mod le vor atrage cu siguranţă pe toate.
4. Nu mai amâna. Începe acum! Există mai mulţi factori care fac succesul posibil atât în plan profesional, cât şi în viaţa privată, dar cel mai important este să faci ceva. În plus, cei mai mulţi oameni pierd şansa de a atinge potenţialul maxim pentru că nu încep niciodată ceea ce şi-au propus. Ei întotdeauna se pregătesc, plănuiesc şi aşteaptă momentul perfect pentru a începe. Stelele se aliniază rar şi nuvei fi niciodată complet pregătit aşa că începe acum şi modifică din mers.
5. Vânează mentori buni! Oamenii care „au reuşit”, de obicei, mulţumesc unui mentor sau unui grup de oameni care i-au ghidat să ajungă acolo unde sunt. Mentorii au mers deja pe drmul pe care ţi l-ai ales şi te pot ajuta să ajungi la destinaţie mai repede decât dacă ai fi mers singur. Dacă vrei să fii sănătos, alege-ţi un mentor care este deja sănătos. Dacă vrei să fii bogat, atunci găseşte-ţi un mentor care este deja bogat.
6. Construieşte un grup de suport. În timp ce un mentor este un ghid alături de care revizuieşti acţiunile din trecut şi îţi planifici următorii paşi, un grup de sprijin te ajută în timpul executării planului. Este foarte util să ai pe cineva care este dispus să-ţi asculte frustrările sau care să te încurajeze şi să-ţi reamintească cât de departe ai ajuns deja.
7. Cunoaşte-ţi personal finanţele! Numerele sperie o mulţime de oameni. Dacă începi să vorbeşti despre active, pasive sau valoare netă, oamenii se pierd. Dacă eşti unul dintre cei care fug de numere, opreşte-te pentru că-ţi faci rău singur. Dacă ai propria afacere sau doreşti să investeşti cu succes, cifrele îţi spun dacă eşti pe drumul bun şi dacă afacerea e sănătoasă. Dacă nu înţelegi finanţele, trebuie să înveţi. E uşor odată ce ai trecut peste convingerea că nu eşti bun la cifre.
8. Cere ajutor! Avem tendinţa de a încerca să facem noi toate lucrurile, în unele privinţe este bine, în altele nu. Este important să înţelegi toate aspectele legate de viaţa şi de afacerea ta, dar asta nu înseamnă că trebuie să faci personal toate sarcinile care ţin de maximizarea potenţialului tău. Este adevărat că putem învăţa mereu lucruri noi, să devenim chiar competenţi la ele, dar la fel de adevărat este că ziua are 24 de ore şi este mai eficient să facem ceea ce ştim cel mai bine şi să lăsăm ceea ce nu este chiar punctul nostru forte unor oameni care excelează la ele. Delegarea cere încredere şi abilitate în a comunica în mod clar ceea ce vrei.
9. Învaţă să vinzi! Mulţi oameni se ascund când aud cuvântul „vânzări”. „N-aş lucra niciodată în vânzări, este un loc de muncă pentru cei lipsiţi de ruşine”. Acest mod de gândire îi opreşte pe oameni să evolueze. Să vinzi nu înseamnă altceva decât să convingi pe cineva de ceva. Când vrei să convingi pe cineva să iasă cu tine, vinzi. Când dai interviu pentru un job, vinzi. În mediul de afaceri, departamentul de vânzări este vital pentru orice afacere. Dacă vrei să obţii mai multe de la viaţă sau de la afacerea ta, învăţă să vinzi!
10. Fii flexibil! Lucrurile merg încet în modul în care au fost planificate şi vor exista întotdeauna distrageri şi poticneli cu care trebuie să te lupţi atunci când eşti în căutarea succesului. Cel mai important este să fii consecvent şi să dezvolţi curajul de a merge mai departe chiar şi atunci când toţi din jurul tău îţi spun că ar fi mai bine să renunţi. Asta nu înseamnă să te ţii cu încăpăţânare de planul original, ci mai degrabă să continui să îţi urmăreşti ţelul atât timp cât motivele sunt încă valabile. Să ştii „de ce” vrei ajungi acolo.
Când totul pare să fie în neregulă aminteşte-ţi că „drumul spre succes este pavat cu o mie de eşecuri”. Aşa că fiecare eşec te aduce mai aproape de locul unde vrei să ajungi!