10 dintre cele mai bune exerciţii pentru concentrare
Oricât ne-ar plăcea să credem că putem face mai multe lucruri deodată, este dovedit ştiinţific că rezultatele vor fi mult mai scăzute în acest fel, iar consumul nostru, extraordinar de mare. Un plan de acţiuni…
Într-o asemenea perioadă aglomerată şi bombardaţi cu tot felul de informaţii pe toate căile posibile de comunicare, pare o provocare tot mai mare să ne focusăm atenţia pe lucrurile cu adevărat importante şi pe ceea ce avem de făcut. Sigur, ideal este să îndepărtăm factorii externi perturbatori, dar uneori nici măcar asta nu este suficient. Asta înseamnă că e nevoie de un pic mai mult efort în acest sens, aşa că am pus la un loc cele mai bune exerciţii pentru concentrare la care să apelezi ori de câte ori este nevoie şi mai mult decât atât. Specialiştii spun că dacă ne facem un obicei din acestea avem şanse reale de a preveni îmbătrânirea prematură a creierului.
Înainte de a experimenta exerciţiile pentru concentrare este însă important să avem în vedere câteva lucruri fără de care acestea nu vor funcţiona sau vor avea efect limitat. În zadar ne exersăm puterea de atenţie şi concentrare dacă nu îndepărtăm sau nu aşezăm la locul potrivit lucrurile care ne încurcă în acest proces. În primul rând este vital să înţelegem că pentru a da randament trebuie să ne ocupăm de fiecare lucru pe rând. Oricât ne-ar plăcea să credem că putem face mai multe lucruri deodată, este dovedit ştiinţific că rezultatele vor fi mult mai scăzute în acest fel, iar consumul nostru, extraordinar de mare. Un plan de acţiuni, munca bine structurată şi îndepărtarea surselor de distragere a atenţiei sunt obligatorii pentru o activitate cât mai eficientă, în timp ce o dietă potrivită, odihna şi exerciţiile fizice sunt baza de plecare în această direcţie.
- Ia o carte, un ziar sau o revistă şi numără cuvintele dintr-un paragraf fără să te foloseşti de deget sau pix ca să nu pierzi şirul. Secretul este să-ţi foloseşti doar ochii în timpul exerciţiului. Repetă numărătoarea ca să fii sigur că nu ai greşit prima dată, iar pe măsură ce avansezi în antrenamente, măreşte numărătoarea la 2 paragrafe şi tot mai departe, până ajungi să numeri toate cuvintele de pe o pagină.
- Numără invers, în minte, de la 100 la 1. Odată ce ţi se pare că ai ajuns să stăpâneşti foarte bine exerciţiul şi să nu te pierzi în alte gânduri pe traseu, poţi exersa numărătoarea tot de la 100 la 1, dar din 3 în 3. Parcă e şi mai provocator, aşa-i?
- Alege un cuvânt care îţi place sau un sunet şi gândeşte-te la el, repetă-l timp de 5 minute, fără întreruperi şi fără să îţi laşi mintea să fugă în altă parte. Odată ce ai reuşit să faci lucrul acesta cu uşurinţă creşte miza şi fă acelaşi lucru pentru 10 minute, fără să te laşi distras de orice altceva.
- Elimină-ţi gândurile timp de 5 minute. Ştiu, pare un exerciţiu la limita imposibilului, dar cu răbdare şi determinare se poate ajunge la asta. Poţi începe cu numai un minut şi pe măsură ce simţi că ajungi la acel punct, creşti timpul dedicat. Este unul dintre cele mai complicate, dar şi unul dintre cele mai bune exerciţii pentru concentrare.
- Aşează-te pe un scaun, cu spatele drept, privirea în sus şi bărbia în afară. Ridică braţul drept la nivelul umărului ţintind în dreapta ta. Uită-te în jur mişcând doar capul şi păstrând privirea fixată pe degetele mâinii drepte. Mâna dreaptă trebuie să rămână nemişcată timp de un minut, cât durează exerciţiul. Repetă apoi acelaşi lucru, dar cu mâna stângă. Pe măsură ce reuşeşti să păstrezi mâinile nemişcate, creşte timpul până ajungi, treptat, la câte 5 minute pentru fiecare mână.
Citește continuarea articolului pe Life.ro
foto: Shutterstock