„Tot ceea ce știam despre muncă este greșit.” Cum ne modelează tehnologia

Cu siguranță, primul răspuns care ne vine în minte este că muncim ca să ne câștigăm traiul. Doar că, pentru unii dintre noi, munca reprezintă lucrurile care ne stârnesc imaginația, care „ne provoacă, ne antrenează, ne stimulează, lucruri cu SENS; iar dacă suntem cu adevărat norocoși, rezultatele ei pot însemna ceva cu adevărat important”, atrage atenția Barry Schwartz, referindu-se aici la munca de cercetare, pe care și el o face.

Aceștia sunt oamenii care n-ar lucra dacă n-ar fi plătiți, spune psihologul, dar nu banii sunt motivul pentru care ei fac ceea ce fac. „În general, cred chiar că recompensele materiale sunt un motiv destul de prost ca să faci munca pe care o facem noi!”, râde el.

Acest lucru ridică, în ochii lui Schwartz, o întrebare pe care nu mulți o pun, deși pentru el e evidentă: „De ce pentru vasta majoritate a populației de pe planetă, munca pe care o fac nu are nici una dintre caracteristicile lucrurilor care ne motivează cu adevărat să ne târâm din așternuturi și apoi către serviciu, în fiecare dimineață? Cum de acceptăm ca munca majorității oamenilor să fie monotonă, fără sens, plafonantă”, pe scurt, moartea pasiunii? Cum au ajuns micile satisfacții non-materiale să dispară din muncă? Cei care fac acest gen de activități, fie că o fac în fabrici, uzine, call-centere sau depozite, o fac exclusiv pentru bani. Dar de ce? „Răspunsul este: tehnologia”, susține psihologul.

„Dar nu vorbesc despre acea tehnologie care ne-a împachetat viețile și despre care oamenii ascultă conferințe TED. (…) Vorbesc despre ceea ce se cheamă tehnologia ideilor. Pentru a crea lucruri, știința creează idei și moduri de a înțelege lumea. În științele sociale, modalitățile de înțelegere sunt căile prin care ne înțelegem pe noi înșine. Iar ele au o influență extraordinară asupra felului în care gândim, lucrurilor la care aspirăm, modului în care acționăm.”

Dacă tehnologia lucrurilor este greșită, acea tehnologie dispare. În cazul ideilor, în schimb, situația este cu totul alta. „Ideile false despre ființele umane nu dispar cât timp oamenii cred în ele!” Iar dacă se crede în ele, oamenii creează moduri de viață și instituții care întrețin aceste idei false.

Și iată de ce muncim așa cum muncim azi

Revoluția industrială a adus cu sine sistemul în care singura modalitate prin care puteai încheia ziua de lucru era să fii plătit. Iar motivul este că unul dintre părinții Revoluției industriale, Adam Smith, creator al ideii de producție de masă și diviziune a muncii, „avea convingerea că oamenii sunt leneși prin natura lor și că nu ar face nimic cât timp consideră că nu merită să-și consume timpul”. „Iar modul în care îi convingi că merită să facă asta este recompensa, stimulentul. Așa că am construit un vast sistem de muncă pe acest considerent fals asupra naturii umane. Odată ce acest sistem a fost implementat, practic, nu mai exista alternativă la viziunea lui Smith.” Așa am ajuns în punctul în care munca reprezintă un exemplu consistent al modului în care ideile false pot crea circumstanțe care să le confirme soliditatea.

Când omul are de făcut o muncă fără sens și satisfacții, fie nu o va face, fie o face prost, fie se plafonează. Însuși Adam Smith a realizat asta, urmărind muncitorii de la liniile de producție din fabrici: „Omul devine pe cât de redusă poate deveni o ființă umană”, constata el. Cuvântul-cheie, spune Schwartz, este aici „devine”. Pe scurt, instituția ajustează și modelează omul după nevoile ei, privându-l de șansa de a obține acele satisfacții ale muncii care pentru cercetători sau artiști, de exemplu, sunt intrinsece.

Omul, animalul „neterminat”

Concluzia? „Știința ne dă ocazia să formulăm teorii fantastice despre spațiu, de exemplu, iar spațiul rămâne complet indiferent la ele, oricât de fantastice ar fi ele. Când e vorba însă de teoriile pe care le emitem despre natura ființei umane, trebuie să fim cât se poate de atenți. Pentru că natura umană se va mula chiar pe teoriile create pentru a explica ceea ce suntem și pentru a ne înțelege pe noi înșine…”, spune psihologul.

O confirmă și antropologii. Un reprezentant al acestei ramuri științifice, Clifford Geertz, spunea în acest sens că ființa umană este „animalul neterminat”. Și ceea ce oamenii de știință vor să spună cu asta e că „natura umană este în mare măsură produsul societății în care omul trăiește”. Că „natura umană este mai degrabă creată, decât descoperită”. Modelăm natura și ființa umană modelând instituțiile în limitele cărora trăim și muncim.