„Darkest Hour. Ziua Decisivă”, filmul care dezvăluie resorturile ce animă un lider salvator: Winston Churchill
Regizat de Joe Wright, filmul Darkest Hour. Ziua decisivă este povestea celor patru săptămâni din 1940, în care curajul lui Winston Churchill de a-și asuma poziția de lider autentic a schimbat cursul istoriei lumii.
Filmul este portretul unui lider curajos, care își asumă deciziile, își confruntă și își cucerește dușmanii, iar când se îndoiește de propriile decizii, coboară în mulțime. La propriu, în stația de metrou, călătorind cu cei pe care îi conduce, luând pulsul nației într-un moment de grea cumpănă. Discursul său, în care anunță că va refuza negocierile cu Hitler și că Anglia va lupta până la capăt, a fost scris după această inedită descindere, când „bulldogul englez” era încolțit din toate părțile să semneze armistițiul cu trupele germane.
Mă pregătesc pentru ziua în care voi da nas în nas cu prim ministrul nostru (oricare ar fi acela!) în metroul proletar cu care circul zilnic, măcar pentru a da senzația că îi pasă de noi. Filmul acesta te face să visezi cu mai multă speranță la un prim ministru autohton care să salveze ceva care pare tuturor imposibil de salvat.
Un film pe care îl recomand tuturor liderilor, nu neapărat politici, un model de inspirație de la cel care spunea înțelept că „succesul nu este total, eșecul nu este fatal”.
Altfel, din punct de vedere artistic, merită să vedeți un Gary Oldman de zile mari, care întruchipează un personaj muncit din greu, cu gros planuri geniale, care imită perfect gestica și ticurile acestui lider atipic, coleric în manifestări și pasional în decizii. Trecând peste câteva detalii care romanțează mai puțin veridic filmul și peste aversiunea pe care românii o au pentru Churchill (care ne-a pus pe tavă rușilor), merită să vedeți care sunt resorturile ce animă un lider salvator.