Idei de afaceri. Psihoterapie la distanță, din confortul canapelei din sufragerie
Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății arată că, în momentul de față, sunt circa 2.000.000 de români care suferă de depresie. Pentru românii aflați la lucru, la sute de kilometri de casă, ideea de a apela la ajutor specializat pare uneori imposibilă, însă doi tineri au lansat o aplicație care face acest lucru realizabil.
Specialiștii spun că înstrăinarea este al doilea motiv al depresiei, imediat după pierderea partenerului. Oare câţi români aflaţi singuri, la muncă printre străini, simt nevoia să apeleze la ajutorul unui specialist care să le vorbească în limba maternă?
„Peste 300 de români au accesat platforma până în prezent dar numărul este irelevant pentru că platforma nu a fost suficient promovată. Aproximăm că platforma are un potențial de câteva sute de mii de accesări din diaspora. De exemplu, aveam un client care lucra în Londra și spunea că-l costă ședința de psihoterapie 80 de lire și mai trebuie să aștepte și 6 luni ca să poată obține o programare. Nu mai bine l-aș consulta eu virtual? Și așa ne-am apucat de platformă în 2014”, povestește Mihai Bran, care este de profesie medic primar psihiatru și asistent universitar la UMF „Carol Davila” – disciplina psihiatrie.
Cele mai frecvente probleme pe care clienții le adresează specialiștilor sunt cele de adaptare la o situație nouă, frici și temeri legate de presiunea pusă de cei din jur, în special părinți, sau gânduri anticipatorii de nereușită, singurătate și tristețe, lipsa unui scop, stres, probleme de cuplu.
„Practic platforma este o clinică virtuală de psihoterapie, servicii psihologice, consiliere, parenting, coaching, nutriție”, explică Mihai Bran, cofondator al platformei AtlasHelp. „E suficient să îți instalezi aplicația pe mobil. Intri, îți descrii problema și te conectăm cu un specialist. De exemplu, dacă ai o problemă de work-life balance și simți nevoia să vorbești cu un coach sau cu un terapeut nu te mai deplasezi până la cabinetul respectivului. Poți apela la servicii direct de pe telefon, printr-o sesiune de videoconferință securizată și confidențială sau prin mesaje pe platformă”.
Prieteni de la grădiniță
Mihai Bran (FOTO centru) a lansat platforma împreună cu prietenul său pe care-l știe de când era la grădiniță. „Ne-am trasat o diagramă a parcursului nostru profesional. Suntem prieteni de la grădiniță iar viețile noastre au mers în paralel până acum. Am plecat cu ideea unui ONG și am lansat platforma depresiv.ro cu informații despre depresie și anxietate. După care am făcut și o aplicație prin care te poți evalua dacă ai depresie sau anxietate. Apoi, am început să primim cereri de consultații și așa ne-a venit ideea acestei platforme care te ajută să poți accesa servicii psihologice din confortul canapelei din sufragerie, cu ajutorul unui laptop și a unei conexiuni la internet”, povestește Mihai Bran.
Platforme de gen există în SUA, iar soluția este una românească de tip “marketplace”, pentru servicii care se pot desfășura prin videoconferință.
Planuri de viitor
În momentul de față, servicii similare în Europa nu prea există, iar tinerii caută parteneri pentru a dezvolta platforma în Franța, Germania și Marea Britanie. „Piața de servicii psihologice din România am estimat-o la 50 de milioane de euro. Sunt 4000 de terapeuți în toată țara, iar costul mediu al unei ședințe este 100 de lei. Spre deosebire de România, în Marea Britanie o ședință costă 80 de lire, în Germania 60-80 de euro, în Franța 60 de euro. Potențialul e mult mai mare afară. Ne focusăm pe diaspora și pe companii care au nevoie să ofere angajaților astfel de servicii”, declară Mihai Bran.
El adaugă că angajatorii ar trebui să-și îndrume angajații către ședințe de psihoterapie pentru a trece mai ușor peste stări depresive sau anxietăți generale cum ar fi frica de a vorbi în public, integrare în grupul de muncă, schimbarea poziției în cadrul echipei sau detașarea într-un alt oraș.
Dr. Mihai Bran va pleca la începutul lui martie la Nisa, la Congresul Asociației Europene de Psihiatrie. „Sunt implicat în comisia de sănătate mentală digitală a Asociației Europene de Psihiatrie. Am o propunere să dezvolt o platformă online pentru psihiatrii din Europa. Le-am facut un demo…să vedem dacă se va materializa”.