Deficit acut de profesioniști în domeniul securității cibernetice: Cum convingem tinerii să urmeze o carieră în acest domeniu?
Experții în domeniul securității cibernetice de astăzi sunt, de obicei, foarte pasionați și au o curiozitate înnăscută de a vedea cum funcționează lucrurile. Mulți dintre ei nu au o pregătire formală în domeniu, un motiv important fiind acela că, în urmă cu doar câțiva ani, nici nu exista această specializare.
Să luăm echipa noastră globală de cercetare și analiză (GReAT) ca exemplu. Unii membri au pregătire în domeniul ingineriei, în informatică sau în matematică, dar nu toți. Ce au în comun, totuși, este dorința de a învăța lucruri noi și interesul de a afla exact cum funcționează lucrurile. Alții chiar au sărit peste educația formală în favoarea unei experiențe în lumea "reală", pentru că nimic nu se compară cu învățarea din practică.
CITEȘTE ȘI: Ajungi CEO după MBA?
Situația locurilor vacante
Chiar dacă pare o profesie interesantă, care aduce satisfacții și în care nu este prea complicat să intri, cifrele de recrutare spun altceva. Potrivit lui Frost și Sullivan, până în 2020 deficitul de profesioniști din domeniul securității va ajunge la 1,5 milioane. Este o cifră impresionantă și o problemă de care ar trebui să ne ocupăm încă de pe acum.
Industria IT trebuie să aducă o nouă categorie de apărători cibernetici și să schimbe modul în care se face recrutarea în această profesie. Tehnologia constituie însăși structura societății actuale.
CITEȘTE ȘI: Donald Trump și traseul său ca om de afaceri: prosperitate, faliment și iar prosperitate
Generația tânără a crescut cu ea, îi acceptă vulnerabilitățile și pare împăcată cu ideea că există riscul de hacking. Într-adevăr, cercetările noastre arată că uneori sunt chiar impresionați de această abilitate[1]. Deci, cum implicăm generația următoare, astfel încât să își dorească o carieră în acest domeniu?
Decalajul dintre cerere și ofertă
Industria IT și societatea trebuie să găsească o modalitate de atrage tinerii astfel încât interesul lor pentru hacking să se transforme în ceva mai mult. Avem nevoie de tinerii pasionați de posibilitățile tehnologiei, trebuie să îi atragem și să îi implicăm, pentru a putea deveni apărătorii cibernetici de mâine.
Candidatul ideal
Responsabilitățile postului sunt variate, munca aduce satisfacții, iar salariul este competitiv. Cum trebuie să fie candidații? Munca într-un domeniu în continuă schimbare, precum securitatea cibernetică, necesită o pregătire permanentă: să înveți despre tendințele emergente și să fii la curent cu știrile de securitate din întreaga lume.
Gândirea creativă este o altă caracteristică importantă, deoarece trebuie să îți folosești imaginația pentru a gândi singur, folosind rezolvarea problemelor în mod creativ, ca să poți veni cu noi modalități de abordare a diferitelor amenințări, rapid.
Competențele de comunicare "tradiționale" sunt esențiale. Știm că tinerii înțeleg tehnologia, dar acest lucru nu ține locul unor calități precum capacitatea de a se exprima articulat și de a comunica și colabora cu alții. Indiferent dacă ești singurul membru al echipei de securitate din organizație sau lucrezi cu un grup de 20 de persoane, trebuie să poți colabora bine cu toate părțile interesate dintr-o companie.
CITEȘTE ȘI: 16% dintre persoanele care încasasează un salariu lunar net de 10.000 de lei lucrează la stat
Deși mulți dintre apărătorii cibernetici de astăzi nu au venit pe filieră universitară, abilitatea de a lucra într-o echipă, de a fi agil și de a gândi creativ, precum și cunoștințele tehnice care să susțină gândirea creativă sunt esențiale pentru a fi cu un pas înaintea băieților răi.
Aceste abilități pot fi îmbunătățite prin educație continuă, precum și prin învățarea la locul de muncă, iar curiozitatea care te determină să te întrebi mereu "de ce?" este esențială.
Cine are calitățile necesare?
Industria securității, alături de guvern și formatori, trebuie să facă mai mult pentru ca generației următoare să-i fie mai ușor și să i se pară mai atractiv să lucreze în securitatea cibernetică.
Este o sarcină dificilă, dar foarte importantă, ce va aduce beneficii mediului de afaceri și societății în ansamblu. Într-o epocă de escaladare a amenințărilor cibernetice, nici nu putem lua în calcul varianta eșecului de a atrage toți profesioniștii de care este nevoie.
[1] 57% dintre persoanele sub 25 de ani consideră că hacking-ul este o abilitate “impresionantă”
Bogdan Pismicenco
Channel Manager
Kaspersky Lab