De cine sa ne lasam condusi
Pe World Wide Web se aude ca Dave Ulrich alaturi de Norm Smallwood si Kate Sweetman au scos, printre miile de carti deja existente pe piata despre leadership, una noua, intitulata "Leadership Code: 5 Rules to Lead By". Dave Ulrich a declarat pentru BusinessWeek ca munca depusa pentru cartea de fata a constat in principal intr-o organizare a studiilor pe aceasta tema, o "organizare a haosului". Astfel, cei trei au formulat cinci reguli de baza pe care trebuie sa le urmeze un lider care doreste sa atinga succesul. In primul rand, un lider este un exemplu pentru cei pe care-i conduce, iar pentru asta trebuie sa fie in permanenta dezvoltare pe toate planurile: fizic, emotional, intelectual si spiritual. Trebuie sa dovedeasca rabdare si totodata sa fie in stare de acte marete. In al doilea rand, un bun lider trebuie sa stie raspunsul la intrebarea "Incotro ne indreptam?" si, in colaborare cu ceilalti, sa fie capabil sa creioneze poteca pe care o urmeaza impreuna. Liderii sunt pregatiti pentru schimbari si, de fapt, chiar de la ei trebuie sa vina acestea. Un bun conducator este cel care reuseste sa obtina loialitatea angajatului pe plan profesional, personal si organizational. In acest caz, salariatul va avea cele mai bune rezultate la locul de munca. Cea din urma regula enuntata de autori le aminteste liderilor ca sunt responsabili de planurile si strategiile de viitor ale companiei.
In interviul acordat publicatiei online BusinessWeek, Kate Sweetman ii sfatuieste pe lideri sa fie prudenti cu deciziile pe care le iau in perioada de criza si sa nu renunte la oamenii din echipa prea usor, ci din contra, sa gaseasca sprijin in ei. Este normal ca un lider sa se simta vulnerabil si presat de probleme pe timp de recesiune, dar acesta este momentul in care trebuie sa dea dovada de forta.