Conectarea cu lumea atrage şi reţine talente
În vara anului 2014, Groupama Asigurări a lansat pagina oficială de Cariere a companiei pe LinkedIn, cea mai mare reţea profesională de socializare orientată spre mediul de afaceri, devenind astfel primul asigurător din România cu o astfel de pagină în reţeaua respectivă.
Suntem unul dintre liderii pieţei deasigurări, dorim să fim asiguratorul preferat al românilor, iar numărul foarte mare de persoane interesate de pagina noastră de Cariere – cel mai mare număr de followers în rândul companiilor de asigurări – este încă un pas în această direcţie. Parteneriatul cu Linkedin constă în crearea şi dezvoltarea unei pagini dedicate de Cariere, mai precis, o interfaţă care include o prezentare a companiei, testimoniale ale angajaţilor, campanii de recrutare targetate, informări periodice despre evenimentele interne şi externe, în care este implicată compania, programele sale de HR, informări periodice despre rezultatele şi premiile companiei, campanii de produse sau servicii, campanii CSR etc. La această pagină se adaugă o secţiune dedicată pentru publicarea personalizată de anunţuri de recrutare prin care sunt promovate oportunităţile de carieră existente în companie către categorii targetate de candidaţi. În plus, colaborarea cu Linkedin conferă Groupama Asigurări o licenţă de acces la toţi utilizatorii reţelei, cu ajutorul căreia pot fi vizualizate şi accesate profilurile candidaţilor vizaţi de companie.
Proiectul LinkedIn are o contribuţie importantă în realizarea obiectivelor de recrutare şi de employer branding, asigurând nu doar candidaţi valoroşi implicaţi în îndeplinirea obiectivelor debusiness, dar şi fidelizarea lor şi a angajaţilor şi creşterea nivelului de încredere în brandul Groupama Asigurări (un obiectiv important pentru compania noastră, cunoscută pentru rata mare de recomandare a clienţilor (77% declarându-se foarte mulţumiţi) şi pentru cel mai mic număr de reclamaţii întemeiate depuse la ASF din top 5 asigurători).
Citeşte mai mult pe hrmanageronline.ro