Comunicare și globalizare. Era nevoie de un pretext, iar el s-a numit televiziune

Un om “de comunicare” probabil ar expune altfel această poveste. Un om al scrisului preferă și expunerea altfel, dar și un pic metafora.

„Întâi am văzut Luna de pe Pământ. Și trebuia să vedem şi Pământul de pe Lună. Pentru o asemenea ispravă, era nevoie de un pretext, iar el s-a numit televiziune”.

Așa spune o cugetare. În 1939, avea loc prima transmisie televizată în SUA. După şase decenii, rata de penetrare a televiziunii în Statele Unite ajunsese la 70%. În cazul Internetului, evoluţia a fost mult mai rapidă. Primele conexiuni comerciale la Internet au aparut, tot în SUA, la mijlocul anilor ’90. Iar rata de penetrare a depăşit 70%, după doar 16 de ani.Cele doua media de informare au avut în comun industria publicităţii. Una din principalele surse de venituri şi de dezvoltare. La 20 de ani de la apariţia Netscape IPO, 10 ani de la naşterea YouTube, la 5 ani după primul iPad şi după ce streaming-ul a crescut vertiginos în popularitate…Ce s-a întâmplat la atâția ani „după”? Nu s-a reuşit detronarea Televiziunii. Deşi în 2014, numărul telespectatorilor a fost egalat de cel al oamenilor activi pe Facebook… Unde vrem să ajungem cu aceste date? Ce fel de…”praguri tehnologice” vrem să marcăm?

Un pas mare

Purcedem la “poveste” nu înainte de a mai…marca un moment. Data de 20 iulie 1969 înseamnă și aproximativ 530 de milioane de oameni. Care urmăreau live primul pas făcut de om pe Lună. Adică 14% din populaţia de atunci a lumii. Astăzi, circa 61% din populaţia lumii urmăreşte programele TV. Iar în ţări ca Statele Unite, Japonia şi Marea Britanie rata de penetrare a televiziunii este de 95%.

Pe 21 noiembrie se aniversează Ziua Internațională a Televiziunii (World Television Day). Sărbătoarea a fost fondată în anul 1996, cu ocazia desfăşurării primului Forum Internaţional al Televiziunii. Dar a fost proclamată de către Adunarea Generală a ONU doi ani mai târziu, în martie 1998. Un eveniment care nu sărbătoreşte dispozitivul în sine. Ci filosofia pe care o reprezintă. Considerând televiziunea “un simbol pentru comunicare şi globalizare în lumea contemporană”.

O imagine

Televiziunea s-a născut de două ori, mai întâi în Europa în anii 1930, iar a două oară în Statele Unite, după cel de-Al Doilea Război Mondial, şi la fel ca şi în cazul altor invenţii – telefonul, electricitatea, avionul sau automobilul – şi paternitatea sa este greu de stabilit, pentru că reprezintă munca inginerilor şi a inventatorilor din mai multe ţări. După ce Edison şi Marconi au transmis sunetul prin radio şi telefon, mai mulţi inventatori, fără să se întâlnească sau să lucreze împreună, au inventat sistemul de transmitere a imaginii de televiziune.

În 2 octombrie 1925, inginerul scoţian John Logie Baird a trimis la distanţă o imagine de televiziune formată din 28 de linii şi patru ani mai târziu, reţeaua radiofonică BBC i-a dat girul, utilizându-i tehnologia la realizarea primei staţii de televiziune electromecanică. În 1927, tânărul cercetător american Philo Farnsworth, care construise o camera de luat vederi electronică în stare să capteze o imagine printr-o lentilă, a transmis din laboratorul său din San Francisco prima imagine electronică, de fapt o simplă linie neagră care a fost rotită ca să se vadă dacă televiziunea poate înregistra şi reproduce mişcarea. Tânărul Philo Farnsworth spunea atunci că “televiziunea va deveni instrumentul cel mai important din lume, va alunga ignoranţa şi va aduce pacea şi dacă vom putea vedea persoanele care trăiesc departe de noi, nu va mai fi nevoie de războaie.

Imaginea era alb-negru

Prima transmisiune televizată avea loc în SUA, în după-amiaza zilei de 30 aprilie 1939. Cu ocazia inaugurării Expoziţiei Mondiale de la New York, nu a avut sunet şi imaginea era alb-negru.

Din 1960 s-au introdus televiziunea color, sunetul stereo şi a apărut televiziunea prin cablu. Americanii au inventat mare parte din tot ce ține de televiziune, de la tehnologiile de transmitere și prezentare a informației, televizoare, cablu, sateliţi, până la modalitățile de reglementare, măsurare a audienţei şi sistemele de rețele. Televiziunile europene au, în schimb, o lungă tradiţie de cooperare, încă din 1946 au format OIRT, pentru a folosi echitabil undele electromagnetice. Războiul Rece a determinat ţările din Europa de Vest să formeze UER ,Uniunea Europeană de Radiodifuziune, cu obiectivele de a reglementa şi facilita schimburile de programe şi de a negocia, în numele ţărilor membre, contractele de retransmitere a evenimentelor televizate din afară zonei europene.

La noi

În România, primele experiențe de laborator în domeniul transmiterii imaginilor datează din 1928. Cu toate acestea, prima emisiune de televiziune a apărut abia în 1937. Întrerupte de război, emisiunile sunt reluate apoi, neregulat, iar în 1955 este dată în funcțiune, în București, stația experimentală de televiziune.

Congresul al II-lea al PMR a decis înfiinţarea unui post public de televiziune până la sfârşitul anului 1956. Pe 14 decembrie 1956, pe turnul Casei Presei Libere a fost montată o antenă de 12 metri. Staţia de emisie a fost instalată la etajele 11, 12 şi 13 ale aceleiaşi clădiri, ea constând din utilaje furnizate în totalitate de URSS. Puterea staţiei era de 15 kW, acoperind o rază de peste 60 km.

Postul public de televiziune a fost inaugurat pe 31 decembrie 1956. Anul 1957 a adus pentru televiziunea din România câteva premiere naţionale: primul car de reportaj intră în dotarea TVR, se înfiinţează o staţie pentru recepţia emisiunilor din exteriorul României, sunt efectuate două transmisii în direct a unor evenimente, primul fiind muzical – concertul lui Ives Montand de la Sala Floreasca, iar al doilea sportiv. În 1968 este inaugurat un nou sediu, păstrat până în prezent, pe Calea Dorobanţilor.

Epilog. Bun și rău

Era digitală a adus o imagine mai bună prin televiziunea şi receptoarele de înalta definiţie. Oricât de mulţi pixeli au fost puşi pe ecran, imaginea nu a fost la fel de reală ca şi cea văzută cu ochiul liber. Astfel a apărut imaginea tridimensională prin televiziunea şi receptoarele 3D. Cei care studiază cantitativ fenomenul televiziunii vorbesc despre audienţe, prime-time, public ţintă. Concluzionând că televiziunea prezintă modul în care se vede societatea. Și nu modul în care este, tinzând să reflecte modul în care societatea şi-ar dori să fie. Studiile spun că, la fel ca jocurile video sau internetul, televiziunea creează dependenţe puternice. Și nu diferă în niciun fel de adicţiile la substanţe chimice. Televiziunea aduce chiar şi obezitatea, nu doar în rândul adulţilor, dar şi copiilor. Are un impact negativ şi asupra psihicului. Iar la copiii lăsaţi să se uite la programe violente sau erotice duce la comportamente agresive sau maturizare precoce.

Specialiştii mai spun că, „dacă nu ar fi existat televiziunea, produsul intern brut s-ar fi dublat”. Şi pentru că există tendinţa de a ţine televizorul pornit tot timpul, acest lucru poate duce la iritare nervoasă şi la scăderea capacităţii de a gândi independent. Dăunătoare sunt considerate de către specialiști şi propaganda politică, independenţa televiziunilor fiind departe de a fi realizată, sau reclamele agresive îndreptate în special asupra tinerilor.

Profesorul de istoria televiziunii la Universitatea Liberă din Bruxelles, André Lange, sublinia că televiziunea este un obiect recent, cu circa 70 de ani de existenţă ca tehnologie şi 50 ca fenomen de masă. Și, într-o accepţiune clasică a istoriei, istoricul nu poate începe să lucreze decât la 50 de ani după ce s-au petrecut faptele…