Angajatul, bunul cel mai de pret
Potrivit studiului, numai 30% dintre angajatii intervievati au declarat ca vad semnele unei dezvoltari in cariera, desi 48% dintre respondenti sunt convinsi ca organizatiile pentru care lucreaza se straduiesc sa-i ajute in atingerea obiectivelor legate de dezvoltarea profesionala. Resursele pe hartie, ca de exemplu, brosurile sau ghidurile de cariera, centrele de cariera si comunitatile online au fost considerate cel mai putin importante tehnici de dezvoltare a carierei. De fapt, dintre cele 15 tactici evaluate de sondajul celor de la Blessing White, noua au fost considerate nefolositoare sau aproape nefolositoare.
Cele mai apreciate metode au fost trainingurile, pentru mai mult de un sfert dintre respondenti (27%); pentru 26% dintre acestia cel mai mult conteaza valoarea consultantilor si a trainerilor, in timp ce 25% gasesc foarte importante programele de mentoring. Tom Barry, manager la Blessing White, Marea Britanie, spera ca angajatorii vor tine seama de rezultatele studiului si vor acorda o atentie mai mare nevoilor angajatilor.
"Multe organizatii uita adesea ca angajatii sunt bunul lor cel mai de pret. Acest lucru nu se reflecta in efortul investit in dezvoltarea talentelor si in retinerea celor mai buni angajati. Daca angajatorii vor da gres in stabilirea unei legaturi autentice cu angajatii, atunci vor continua sa sufere din cauza miscarilor de personal si a problemelor asociate acestora. Este mai eficient, din punct de vedere financiar, sa retii un client vechi, decat sa castigi unul nou. Acelasi lucru este valabil si pentru angajati. Companiile trebuie sa gaseasca o modalitate de a oferi suport personalizat in cariera, suport care sa corespunda tintelor personale si profesionale ale angajatilor, dar si cu acelea ale organizatiei", spune managerul de la Blessing White.